text Poezii crestine

Cât este gândul de pustiu...

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ioan Maier
Cât este gândul de pustiu
Să creadă mort, pe Cel ce-I viu,
Pe Cel ce-I viaţă şi-nceput,
Pe Cel ce n-a fost numai lut
Ci Fiu din Dumnezeu luat,
Prin care ceruri s-au creat,
Născut-nainte de vecii
Și ziditor de veşnicii!

Cât este omul de pornit
Să-L creadă mort, pe Cel iubit...
O, dacă ar fi fost aşa
Cu Hrist, Cel care-I Dragostea,
Nici noi nu ne-am mai fi născut,
Nici lumile n-ar fi-nceput;
Ci totu-n haos prăbușit,
Ar fi-un nimic, încremenit! ...

Cât este firea de sucită
Și la-ntuneric osândită
Să creadă c-a murit ca ea
Și Dumnezeu, ce Duh era,
Și pe pământ s-a întrupat,
Pe Golgota a sângerat
Şi-a fost făcut desăvârşit
Prin chinul ce l-a suferit!

Cât este truda de-n zadar
Și ce deşert e-al ei hotar,
Când nu pricepe că-n mormânt
Doar lutu-a coborât înfrânt;
În duh, a rămas veșnic viu
Din Dumnezeu, născutul Fiu;
La viaţă-a treia zi, apoi
a-nviat lutul, cel ca noi...

Numai prin duh poţi să-nţelegi
Ale dumnezeirii legi;
Căci suntem duh, din El suflat,
Doar trupul e din lut creat!
Şi într-o zi, tot ca şi El
Și-al nostru va-nvia la fel...
Va fi ceresc, sărmanul lut -
Şi moartea, ca un somn trecut...

Hristos nicicând nu a murit,
Doar trupul Lui a fost zdrobit;
Pe cruce a fost atârnat
Pentru al meu şi-al tău păcat;
Să frângă-al morţilor locaş
Ca slavei Lui să fim părtaşi
Şi să rămânem pururea
În veşnicii mireasa Sa!

Cele mai recente resurse scrise - Paste

BIRUINTA-N INVIERE...
BIRUINTA-N INVIERE...Mai multă slavă, mai mult har,Decât Învierea sfântă,N-am cunoscut, n-are hotarNimic din ce cunoaștem încă.El viață lumii-ntregi a dat,Dând la o parte moartea,Ce biruise prin păca... Citeste mai mult >>
Sacrificiul Domnului
Sacrificiul DomnuluiPentru vina omuluiNu a fost deloc ușorA trecut prin mult fiorȘi-a cărat o cruce greaSă renunțe El puteaÎnsă s-a sacrificatDe iubire fiind mânatDacă Domnul nu mureaCine oare mai put... Citeste mai mult >>
Hristos A Înviat Mântuitorul Sfânt
Hristos A Înviat,Mântuitorul Sfânt.Ca să ne aducă Pace,Prin Divinul său Cuvânt.Isuse Împărat Ceresc,Moartea a învins.Lumina să fie aprinsă,Păcatul să fie stins.Hristos a Biruit,Răul a fost frânt.Ca să... Citeste mai mult >>
Har nemăsurat
Sus pe cruce la Calvar Dragostea S-a dat în dar Sânge Sfânt a fost vărsat Pentru al meu și-al tău păcat Spini și cuie eu i-am dat El în schimb m-a vindecat I-am dat murdăria mea M-a ‘mbracat în alb de... Citeste mai mult >>
Strigați Victorie!
Strigați Victorie! Isus a câștigat!Acolo la Golgota, pe Moarte a călcat!Dușmanul Său cel crunt a fost învins la cruceDe bunătatea Lui și dragostea Lui dulce.Isus a fost bătut, scuipat și biciuitDar El... Citeste mai mult >>
Eu sunt acela care Te-a trădat
Eu sunt acela care L-a trădat pe Domnul,Acela care mâna și-a întins cu El în blid,Eu sunt acela ce și-a vândut MântuitorulPe treizeci de arginți și un sărut timid.Eu sunt acela care L-a hulit și L-a b... Citeste mai mult >>
Golgota, șoapta Iubirii...
În depărtare, prin arșița cumplită, se zărește multă gloată...Alăturea de ea, merge un condamnat,Fără a rosti o vorbă, Își duce crucea-n spate,Iar de-L privești o clipă, duhul ți-e tulburat... !E plin... Citeste mai mult >>
Vânzătorule!!
Vânzătorule! !Alexandrina Tulics, Album Destine(referințe: Trădare)Celui care fură lumina dintre oameni,rupe respirațiile dintre cuvinte,ascunde înțelepciunea,înlocuind-o cu minciuni și plecări.Celui... Citeste mai mult >>
Porunca cea nouă
Răsună porunca cea nouăDin glasul atât de duios,De-atunci de când toţi uceniciiPriveau și-ascultau pe Hristos.Răsună cu-aceeaşi putereCuvântul ceresc pe pământ,Chemând la porunca cea nouăPe toţi credi... Citeste mai mult >>
Vestea naturii
Privesc spre zarea de lumină,Cu inima de farmec plinăPrivesc al păsărilor triluriCe melodii le ies din piepturi.Din Crângurile ‘nmiresmateCu mii de flori frumos turnateSe-nalță laude spre ceruri,Cântă... Citeste mai mult >>