Când, uneori...

Mai gem și eu atins de-o greutate,
Mă uit cu teamă uneori spre zare,
Însă-mi aduc aminte de un Frate
Care în beznă îmi aduse Soare.

Mă mai frământ că - mâine ce-o să fie
Când ziua se arată-așa precară,
Dar știu că un Prieten mi-a dat mie
În traiul meu o nouă primăvară.

Nu vreau să mă pornesc a fi retoric
Însă din suflet caut doar a spune
Și fie că repet doar anaforic:
Salvarea mea îmi este o minune!!!

Mulți vor vesti cu versuri mai frumoase
Precum cântară până și la mine -
Cuvintele-mi prea simple și sfioase
Mă țin în neputință și rușine

Că nu pot mulțumi cu-așa tărie
Ca orice om să poată a cunoaște:
Isus mi-a dat iar viață... Viață mie
Și-n suflet îmi sădi un veșnic Paște!

Când eu nu mai puteam de-acum a duce
Blestemul meu de trai fără trăire
Cu dreptul răstignitului pe cruce
Cristos mă-mbrățișă cu fericire.

Și îmi dădu Credința Învierii,
O Viață nouă îmi sădi în sânge
Că eu - un mort în centrul primăverii
Pornii de-odată cu petale-a plânge!

Iar tâmplele-mi cu-argintul de tristețe
De nenorocuri lustruite-ntruna
În dalb au tresărit spre frumusețe
Ca să rămână-n ea pe totdeauna.

În iadul unde geamătul e cântec
Prin moarte Domnul a putut să vină
Din socoteli mărunte pentru pântec
Să mă conducă-n Țara de Lumină.

Și, uneori, când am frică de viață
Că aș dori să mă ascund în jale
Isus îmi spune:„Este dimineață
Ne-așteaptă Primăvara noastră-n Cale!!!”