text Poezii crestine

Ca și Toma

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anca Winter
În duminica-învierii, către seară, adunați
Stau cu ușile-ncuiate ucenicii, spăimântați
De Iudei; dar dintr-o dată-i copleșește-o spaimă nouă,
Între ei Isus apare și le spune: "Pace vouă!"

Și după aceste vorbe mâinile le-a arătat,
Și-apoi coasta; ucenicii tare mult s-au bucurat.
Ce adâncă fericire și ce mare mângâiere,
Domnul este viu, și iată-L, e real, nu-i o părere.

Însă Toma, zis și Geamăn, numărat printre acei
Doisprezece, fără unul, nu era atunci cu ei;
Și i-au spus când se-ntâlniră: "Am văzut pe Domnul!", Toma,
A venit pe neașteptate în mijlocul nostru-aidoma.

Vreau dovezi, răspunse Toma, mâna mea în palma Lui
Vreau să-mi pun, și vreau să pipăi semnul urmelor de cui,
Și în coasta Lui de-asemeni mâna mea vreau să mi-o pun,
Nu voi crede dacă-aceste evidențe nu le-adun.

Trec opt zile. Ucenicii iar în casă se adună,
Toma, de această dată, cu ei este împreună,
Și Isus din nou apare și le spune: "Pace vouă!"
Și lui Toma: 'Ia privește mâinile Mele-amândouă.

Adu-ți degetul, și mâna pune-ți-o în coasta Mea,
Și nu fi fără credință', căci sunt viu, Mă poți vedea;
Special, chiar pentru tine am venit acuma Eu,
"Domnul meu", răspunde Toma, Tu ești "Dumnezeul meu!"

Ca și Toma, și eu, Doamne, am umblat după dovezi,
Străduindu-mă zadarnic să-nțeleg cum Tu lucrezi,
Și, când planul Tău prea tainic și măreț s-a dovedit
Pentru mintea mea îngustă, eu atunci m-am îndoit.

Specială întâlnire însă Tu mi-ai acordat,
Și-am crezut că pentru mine ai murit și-ai înviat.
Mulțumirea și-nchinarea Ți le-aduc acuma eu,
Tu ești Domnul meu, Isuse, și ești Dumnezeul meu!

Cele mai recente resurse scrise - Paste

BIRUINTA-N INVIERE...
BIRUINTA-N INVIERE...Mai multă slavă, mai mult har,Decât Învierea sfântă,N-am cunoscut, n-are hotarNimic din ce cunoaștem încă.El viață lumii-ntregi a dat,Dând la o parte moartea,Ce biruise prin păca... Citeste mai mult >>
Sacrificiul Domnului
Sacrificiul DomnuluiPentru vina omuluiNu a fost deloc ușorA trecut prin mult fiorȘi-a cărat o cruce greaSă renunțe El puteaÎnsă s-a sacrificatDe iubire fiind mânatDacă Domnul nu mureaCine oare mai put... Citeste mai mult >>
Hristos A Înviat Mântuitorul Sfânt
Hristos A Înviat,Mântuitorul Sfânt.Ca să ne aducă Pace,Prin Divinul său Cuvânt.Isuse Împărat Ceresc,Moartea a învins.Lumina să fie aprinsă,Păcatul să fie stins.Hristos a Biruit,Răul a fost frânt.Ca să... Citeste mai mult >>
Har nemăsurat
Sus pe cruce la Calvar Dragostea S-a dat în dar Sânge Sfânt a fost vărsat Pentru al meu și-al tău păcat Spini și cuie eu i-am dat El în schimb m-a vindecat I-am dat murdăria mea M-a ‘mbracat în alb de... Citeste mai mult >>
Strigați Victorie!
Strigați Victorie! Isus a câștigat!Acolo la Golgota, pe Moarte a călcat!Dușmanul Său cel crunt a fost învins la cruceDe bunătatea Lui și dragostea Lui dulce.Isus a fost bătut, scuipat și biciuitDar El... Citeste mai mult >>
Eu sunt acela care Te-a trădat
Eu sunt acela care L-a trădat pe Domnul,Acela care mâna și-a întins cu El în blid,Eu sunt acela ce și-a vândut MântuitorulPe treizeci de arginți și un sărut timid.Eu sunt acela care L-a hulit și L-a b... Citeste mai mult >>
Golgota, șoapta Iubirii...
În depărtare, prin arșița cumplită, se zărește multă gloată...Alăturea de ea, merge un condamnat,Fără a rosti o vorbă, Își duce crucea-n spate,Iar de-L privești o clipă, duhul ți-e tulburat... !E plin... Citeste mai mult >>
Vânzătorule!!
Vânzătorule! !Alexandrina Tulics, Album Destine(referințe: Trădare)Celui care fură lumina dintre oameni,rupe respirațiile dintre cuvinte,ascunde înțelepciunea,înlocuind-o cu minciuni și plecări.Celui... Citeste mai mult >>
Porunca cea nouă
Răsună porunca cea nouăDin glasul atât de duios,De-atunci de când toţi uceniciiPriveau și-ascultau pe Hristos.Răsună cu-aceeaşi putereCuvântul ceresc pe pământ,Chemând la porunca cea nouăPe toţi credi... Citeste mai mult >>
Vestea naturii
Privesc spre zarea de lumină,Cu inima de farmec plinăPrivesc al păsărilor triluriCe melodii le ies din piepturi.Din Crângurile ‘nmiresmateCu mii de flori frumos turnateSe-nalță laude spre ceruri,Cântă... Citeste mai mult >>