Baraba

BARABA

Vuieşte ca volbura-n freamăt nebun
Şi urlă mulţimea în stradă,
Turbată mugeşte ca apa-n cascadă,
Cu pumnii-nclestaţi catre bolţi ce rasun,
Sălbaticul cor din gramadă.

“La moarte, la moarte! E Om blestemat!
Cuvintele lui sunt minciună.
Ne strică şi viaţa şi Legea strabună;
Mai zice că-i Rege! Omoară-L Pilat,
Să nu stea cu noi impreună!”

Şi valuri de glasuri urcând pătimaş
De bolta înaltă se frânge…
Din mii de priviri de jaratec şi sânge
Ţâşneste acelaşi potop uriaş
De ură şi patimi nătânge.

Doar sus pe fereastră, priveşte blajin
Şi tace un Om în picioare
Brăzdată de sânge e faţa pe care
Citeşti deznădejde, iubire si chin
Topite-n dureri arzătoare.

Iar oamenii mai crâncen strigă furioşi:
“La moarte! Condamnă-L la moarte!
Vrea Rege să fie? Coroana să-şi poarte
Dar nu printre noi, cand avem din strămoşi
Ruina visărilor sparte!”

Pilat îi priveşte de sus cu dispreţ;
Nicicând n-a putut să-nţeleagă
Poporul acesta ce regii şi-i leagă
Îşi spulberă vise, se poartă semeţ
Şi plânge o viaţă întreagă.

N-au zei, doar altare spre-un alt dumnezeu,
Urăsc şi ucid, dar se roagă,
Nu cred in nimic, dar credinţa îi leagă,
Păzesc doar o Lege şi-o calcă mereu,
Cu viaţa urată şi dragă!

Dar azi, nu-i răscoală, n-au săbii la ei
Îi cer doar atât: să-L ucidă
Pe Unul de-al lor, cu figura timidă
Ce le-ar fi stricat nu ştiu ce obicei
Din Legea lor strâmtă, aridă!

Îl cheamă Iisus! Auzise de El;
Făcuse mult bine în ţara
Şi multe minuni, iar privirea lui clară-
În inima celui mai mare mişel
Da pace, făcea să răsară.

În piept, fiorul iubirii adânci,
Iubirea sublimă de frate;
Răbdare-nvăta El şi gânduri curate..
Iar azi, ca o trestie ruptă ce-o frângi
El tace, o vorbă nu scoate.

Îi vine un gând lui Pilat.
“Ei, pe aici, curând vor avea sărbătoare!
Ce-ar fi să le scot pe-unul din închisoare?!
Şi poate că fiara se va potoli
Luându-l pe altul în gheare!

Vrea sânge poporul, o jertfă, omor?
Aleagă-şi el singur podoaba
Să judec am vrut, să fiu drept şi degeaba!”
Pilat se ridică, se uită-n pridvor,
Şi strigă:”Să vină Baraba!”

Apoi către Isus, se duce grăbit;
Speriată, privirea lui rece
Rămâne-ncleştată…Se reculege…
Racneşte:” eşti Rege? Răspunde cinstit!”
Şi-aude:” Pilate, sunt Rege!”
***

Prin lungi coridoare se-aude cum vin
Pe lespezi soldaţii din gardă;
Ecou din adâncuri se cheamă să-şi piardă
Fiorul sinistru din lanţul străin
În care puteri se încoardă.

Deodată, apare cu ochii sticloşi
Si faţa-ngrozită de moarte,
Târându-se un om cu priviri disperate;
Statura-i înalta, cu umeri vanjoşi,
Imploră speriat libertate!

Mulţimea-ngheţată tăcu fără grai..
O clipă de grea înfruntare!
Si-apoi, dintr-o dată porneşte mai tare:
“Ce vrei cu Baraba? Pilate, ce ai?
Baraba e hoţul cel mare!”

“Eu ce vreau? Nimic, doar tăcere!
Cu gânduri marşave aici mi-aţi adus
Legat ca pe-un miel la tăiere,
Pe Omul Iisus!

O, gloate nebună, flamandă!
Nu-i vrednic de moarte, strigaţi in zadar,
Nimic n-a făcut de osândă,
E Om plin de har!

De ce vreţi, călcând pe dreptate,
Urmasii, copiii să vi-i blestemaţi?
de ce-L daţi la moarte?
de ce vă înşelaţi?

Ca voi El e demn să trăiască,
Să-şi poarte visarea spre zări-naripat
Să cânte, mereu sa iubească;
E nevinovat!

Şi-aici v-am adus pe Baraba!
Un om de nimic, vă este duşman;
Îi ştiţi si voi mai bine isprava
Cum an după an,

Temutul Baraba, prin case
Umbla, jefuia, ‘ngrozindu-i pe toţi,
Şi-ntre tâlhari el ramase-
Mai mare-ntre hoţi.

Şi nu demult, într-o răscoală,
L-am prins ucigând în norod. Şi socot
Că-i vremea să dea socoteală
Acuma la tot!

Vi-i pun astăzi faţă în fată:
Un hoţ şi un Rege, un demon şi-un Sfânt!
Alegeti, şi moarte sau viaţă
E-al vostru cuvânt!”

O clipă, tăcere…
Pluteşte prin sfere
O grea adiere
cu izul de fiere..Tăcere..

Şi-apoi, ca un trăznet ce-adânc răscoleşte
Gunoiul si gloria lumii,
Puhoiul de glasuri deodata zvâcneşte,
Şi vuietul creşte, şi creşte, tot creşte,
Cum creşte furia furtunii.

“Îl vrem pe Baraba! Îl vrem pe tâlharul!
Baraba! Baraba! Baraba!”
Şi-n rânjete crude se-aprinde coşmarul,
Se zguduie lumea! Pilat e ca varul,
Şi semne le face degeaba.

“Şi-atunci cu Iisus, eu ce vreţi să fac?”
Ce stai? Răstigneşte-L odată!
La moarte, pe cruce! Doar moartea-I e leac.
Si sângele Lui să cadă în veac
Pe noi şi urmaşi ca răsplată!”

“Baraba, eşti liber! îi zice Pilat,
Şi trist privirea-şi coboară.
Încet se ridică, şi-apoi --tulburat--
Suspină şi strigă cu glasul tăiat:
“Pe Iisus duceţi-L să moară!”
***

Departe, prin pânza umbrită de vreme,
Abia-L mai zăresc pe Iisus;
Din ochii Lui mari văd lacrimi alene
Cum cad pe obrazul răpus.

Şi-l văd pe Pilat cu privirea-nroşită,
Cu ochii în sânge, cu părul vâlvoi;
Se-ndreaptă spre gloata ce tace-ngrozită:
“Iată-vă Omul! Luaţi-L cu voi!”

Iar lânga Isus, pe Baraba cum plânge
Privindu-i cununa de spini
Şi-n hohotul inimii glasu-i se frânge,
În lungul vieţii suspin.

Căci omul acela zdrobit de pacate,
Pe care l-ai scos de la chinul cel greu
Primind Tu în locu-i pedeapsa la moarte,
Baraba acela, Iisuse, sunt EU!

Amin