Ziua Cununiei

O, ce zi!
Frumoasã zi,
Ziua dragii cununii!
Zi doritã şi aleasã,
De mire şi de mireasã.
Mare zi şi aşteptatã
Şi de mamã şi de fatã!
Mãr, udat de timpuriu,
Şi de tatã şi de fiu!
Clipe dragi, ce par sã fie
Mici frânturi de veşnicie,
Zâmbete transilvãnene,
Lacrimi şterse de sub gene,
Când, cu glasul sãu vioi,
Salutându-ne pe noi,
Spre necunoscut, fireşte,
O familie porneşte.
Zi cu soare, când se-adunã
Toţi nuntaşii, împreunã,
Purtând lacrime pe pleoape,
Cei strãini şi cei de-aproape.
Zi, când vede-o lume-ntreagã
Lanţul dragostei, ce leagã
Pe-un bãrbat, de o femeie,
Pe-un cuvânt, de o idee;
Pe-o femeie, de-un bãrbat,
Pe un gest, de un citat!
Leagã-o gingaşã mireasã,
Înţeleaptã şi frumoasã
De un mire serios,
De-un urmaş al lui Hristos!
În veşmântul sãu, de in,
Dând dovadã de creştin.
Ce ascultã, ce vorbeşte,
Face, totul, creştineşte!
În glasu-i se-ascunde cerul
Şi, în gesturi, caracterul.
Toatã-a cerului luminã,
Peste-aceşti doi miri sã vinã!
Doamne, dã-le Tu acum,
Sfaturi bune pentru drum!
Şi dã grai de porumbei,
Fiecãruia din ei!
Sã-şi trãiascã-n curãţie
Viaţa lor cãsnicie!

O, ce zi!
Frumoasã zi!
Binecuvântatã fii!