text Poezii crestine

Un singur trup

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim
Și noi, fiind înconjurați de un nor așa de mare de martori,
să ne uităm țintă la Căpetenia și la desăvârșirea credinței noastre,
pentru că în El formati un singur trup.

O mică particică din Marele Trup a lui Hristos,
care este Biserica.

Și în acest Trup,
fața familiei este luminată de înțelepciune.

Ochii ei oglindesc cerul.
În ochii ei se vede viziunea,
locul înspre care țintește,
nu la lucrurile care se văd
ci la cele care nu se văd
dar, Sunt VESNICE.

Ochii sunt lumina trupului
iar dacă ochii sunt sănătoși
tot trupul familiei voastre este plin de lumină.

Ochii nu doar vor studia despre Creator
ci se vor lăsa orbiți de frumusețea Lui.

Buzele familiei voastre spun înțelepciune.
Își înfrânează vorbele
dar înviorează pe mulți oameni.

Buzele familiei voastre răspândesc în orice loc
mireasma cunoștinței Lui.
O mireasmă de la viață spre viață.

Mâinile voastre vor cunoaște hărnicia
și doar așa binecuvântările Domnului se pot revărsa.

Suflarea voastre va ști să miroase Harul proaspăt
la întâlnirea zilnică cu Creatorul vostru
în fiecare dimineață.

Urechea va ști să asculte glasul părinților,
și învățătura înțelepților,
va asculta glasul glasul Domnului
și nu va fi un ascultător uituc
ci un împlinitor cu fapta.

Picioarele trupului vostru să calce pe urmele lui Hristos
croind astfel cărări drepte
pentru cei ce vin din urmă.

Iar inima—

Inima familiei voastre trebuie păzită mai mult decât orice
pentru că din ea ies izvoarele vieții.

În inima sălășuiește pacea,
da pacea care se încrede în El.

Inima este plină de dragoste.
De aceea nu uita să creadă totul,
să nădăjduiască totul,
să acopere totul
dar și să sufere totul.

Așa să vă ajute Dumnezeu,
trup a lui Hristos.

Cele mai recente resurse scrise - Nunta

Două flori
Două flori, două miresmeDouă flori, două miresmeÎntr-o casă de ÎmpăratLa o nuntă ca în basme:O fată și un băiat.Ea, e-o floare de santalFragilă și parfumatăEl, un crin imperialDin grădina minunată.Dou... Citeste mai mult >>
E ziua nunții voastre
O zi de neuitat, o zi mult așteptatăE ziua nunții voastre atât de minunată,Părinți și frați și rude cu toți s-au adunatE sărbătoare mare, e-atât de minunat!Cu toții vă privesc căci sunteți minunațiDe-... Citeste mai mult >>
Serbăm iubirea
Serbăm iubireaLa nuntă serbăm iubirea:Val de binecuvântare,Care vine peste cuplulCe a stat în ascultare.Astăzi vă serbăm pe voi:Două suflete createSă formeze o familieȘi să fie o unitate.Tu, drag mire... Citeste mai mult >>
Cântec în doi
De ani și ani în note calde,Cântăm o melodie-n doi,Nu scânteie-n prundiș smaralde,Dar nici nu-nvolbură nevoi!Ne-am potrivit cu-a vremii strunăȘi-al nostru cânt armonios,Răsună și sub clar de lună,Dar... Citeste mai mult >>
Astăzi doi unește Domnul
Astăzi doi Domnul uneșteDin voi doi, astăzi, Eu Domnul,Unul fac: un singur trup,Fiindcă ați păzit Cuvântul,Încă de la început.Frică nu v-a fost de faptulC-ați putea să nu găsițiNiciodată jumătateaDacă... Citeste mai mult >>
Sunt taine
Sunt taine-n viaţă, taine şi minunipe care, cu sfială, le aduni.Nu le cunoşti obârşia prea bine,dar ştii că vin de sus şi-s pentru tine.Le înţelegi adâncul ne-nţelescând te cobori în inimă, ades,şi-na... Citeste mai mult >>
Pornind pe drumul vieții
Pornind pe drumul vieții,Voi, tineri ce azi ați venit,Să faceți legământul vieții,Împreună pe același drum.În dragoste și iubire,Pace, bucurie și fericireSă fie mereu în al vostru cămin,Ce de azi fami... Citeste mai mult >>
Ziua voastră
Eu te cunosc, cum ştii, de multă vreme- Şi-oricine, ce ar îndrăzni să spună -Nu-mi schimb părerea şi nu mă voi temeC-am susţinut că eşti o fată bună!Ai fost dintotdeauna, cum se ştie,O veselă lumină,... Citeste mai mult >>
Un singur trup
Și noi, fiind înconjurați de un nor așa de mare de martori,să ne uităm țintă la Căpetenia și la desăvârșirea credinței noastre,pentru că în El formati un singur trup.O mică particică din Marele Trup a... Citeste mai mult >>
Harul și porunca înmulțirii
Domnu-a creat femeia cu-a Lui mână:Corolă-a lumii, crin o plămădise,Din coasta lui Adam, nu din țărână,Bărbatului, apoi, i-o dăruise.El a recunoscut că-i aparține,-Nu pentru frumusețe i-a fost soață-„... Citeste mai mult >>