Trezirea unei mângâieri

Trezirea unei mângâieri
Cad fulgii timpului de nea
Punând pe noi o haină rece,
Povara ei e tot mai grea
În iarna care nu mai trece.

Primăveri calde, cer senin,
Şi visul stelelor în noapte,
Sunt amintiri care vin lin
În gânduri vechi şi slabe şoapte.

Culoarea ochilor tăi verzi
O caut rătăcind în mine,
Tu mă priveşti dar nu mă vezi,
Plânsul ne umple cu suspine.

Când mă atingi fără să ştii
Trezeşti în mine-o mângâiere,
Suflarea unei iubiri vii
Renaşte cu o adiere.

Ea creşte şi aduce iar
Trăiri din anii de demult,
Şi ne oferă gingaş dar:
Tainic pe suflet un sărut.

Cad fulgii timpului de nea
Dar se topesc sub mângâieri,
E luată şi povara grea
De-ale iubirii adieri.

Primăveri calde, cer senin,
Şi visul stelelor în noapte,
Ne umplu iar cu-al lor alin
În gânduri noi, în calde şoapte.

Culoarea ochilor tăi verzi
O regăsesc din nou în mine,
Iar tu te bucuri când mă vezi
Şi îmi zâmbeşti fără suspine.