text Poezii crestine

Prima nuntă, prima minune

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Nelu Tripon
Chiar în Cana Galileii e o nuntă mare
Şi când este nuntă, este sărbătoare
Dar această nuntă e scrisă în carte
Fiindcă Dumnezeu de ea avu parte.

Inspirată clipă când a fost propus
Printre invitaţi să fie Isus
De fapt Dumnezeu asta a dorit
Să-L vadă la nuntă pe al Său Iubit.

Isus e la nuntă pentru prima dată
Şi cu El la nuntă scena-i minunată.
Mai ales atuncea când vinul din vase
După scurtă vreme tot se terminase!

Ce e de făcut? Nunta e în toi!
Gazda se gândeşte: Ce vom face noi?
La această oră nu-i nici o scăpare
Şi problema noastră, e problemă mare!

Dar ce fericire ei au un răspuns
Prezentă-i Maria, prezent e Isus
Totul se rezolvă Maria le zise
Vin iar o s-aveţi, asta le promise.

E Isus aicea şi simt că-i în stare
Să rezolve totul, orice lucru mare
Dar să reuşească spun la-ntreaga lume
Ascultaţi de El în tot ce vă spune

Au pus apă-n vase până le-au umplut
Isus făcu vinul cu un gust plăcut!
Nunul gustând vinul a zis ca din tun:
„După vinul rău, pui tu vinul bun?"

De fapt se trezise bând din noul vin
Şi chiar toţi nuntaşii s-au trezit deplin!
Şi-apoi şi-au dat seama că Isus în lume:
„E la prima nuntă, la prima minune"!

Hai să medităm la această nuntă
Chiar de-i bucurie, voioşie multă...
E prezent Isus? E aici cu noi?
Vrea El să ne scape în caz de nevoi?

Cred că Cel dintâi dintre invitaţi
A fost El, Isus, şi-apoi ceilalţi.
De ne-am adunat în numele Lui
Atunci: E prezent, o spun orişicui.

Dar în loc de vin noi punem pe mese
Apă, sifon, suc, siropuri diverse!
Şi oricât din ele ve-ţi gusta, ve-ţi bea
Nici unul din voi nu se va-mbăta!

Aşa ne vrea El la nuntă să fim
S-avem mintea trează şi să ne gândim
Că-n curând ne-aşteaptă altă nuntă sus
Unde-om fi mireasă, iar mire Isus.

Te mai rugăm Doamne aici şi acum
Dacă nu toţi mergem pe acelaşi drum
Să faci o minune: La cei cu păcate
Să le transformi vinul în ape curate!

Să le transformi viaţa să-ţi urmeze Ţie
Din această clipă până-n veşnicie
Asta dorim Doamne cât trăim în lume
Ca la orice nuntă să mai faci minune.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Nunta

Două flori
Două flori, două miresmeDouă flori, două miresmeÎntr-o casă de ÎmpăratLa o nuntă ca în basme:O fată și un băiat.Ea, e-o floare de santalFragilă și parfumatăEl, un crin imperialDin grădina minunată.Dou... Citeste mai mult >>
E ziua nunții voastre
O zi de neuitat, o zi mult așteptatăE ziua nunții voastre atât de minunată,Părinți și frați și rude cu toți s-au adunatE sărbătoare mare, e-atât de minunat!Cu toții vă privesc căci sunteți minunațiDe-... Citeste mai mult >>
Serbăm iubirea
Serbăm iubireaLa nuntă serbăm iubirea:Val de binecuvântare,Care vine peste cuplulCe a stat în ascultare.Astăzi vă serbăm pe voi:Două suflete createSă formeze o familieȘi să fie o unitate.Tu, drag mire... Citeste mai mult >>
Cântec în doi
De ani și ani în note calde,Cântăm o melodie-n doi,Nu scânteie-n prundiș smaralde,Dar nici nu-nvolbură nevoi!Ne-am potrivit cu-a vremii strunăȘi-al nostru cânt armonios,Răsună și sub clar de lună,Dar... Citeste mai mult >>
Astăzi doi unește Domnul
Astăzi doi Domnul uneșteDin voi doi, astăzi, Eu Domnul,Unul fac: un singur trup,Fiindcă ați păzit Cuvântul,Încă de la început.Frică nu v-a fost de faptulC-ați putea să nu găsițiNiciodată jumătateaDacă... Citeste mai mult >>
Sunt taine
Sunt taine-n viaţă, taine şi minunipe care, cu sfială, le aduni.Nu le cunoşti obârşia prea bine,dar ştii că vin de sus şi-s pentru tine.Le înţelegi adâncul ne-nţelescând te cobori în inimă, ades,şi-na... Citeste mai mult >>
Pornind pe drumul vieții
Pornind pe drumul vieții,Voi, tineri ce azi ați venit,Să faceți legământul vieții,Împreună pe același drum.În dragoste și iubire,Pace, bucurie și fericireSă fie mereu în al vostru cămin,Ce de azi fami... Citeste mai mult >>
Ziua voastră
Eu te cunosc, cum ştii, de multă vreme- Şi-oricine, ce ar îndrăzni să spună -Nu-mi schimb părerea şi nu mă voi temeC-am susţinut că eşti o fată bună!Ai fost dintotdeauna, cum se ştie,O veselă lumină,... Citeste mai mult >>
Un singur trup
Și noi, fiind înconjurați de un nor așa de mare de martori,să ne uităm țintă la Căpetenia și la desăvârșirea credinței noastre,pentru că în El formati un singur trup.O mică particică din Marele Trup a... Citeste mai mult >>
Harul și porunca înmulțirii
Domnu-a creat femeia cu-a Lui mână:Corolă-a lumii, crin o plămădise,Din coasta lui Adam, nu din țărână,Bărbatului, apoi, i-o dăruise.El a recunoscut că-i aparține,-Nu pentru frumusețe i-a fost soață-„... Citeste mai mult >>