La nunta fiicei mele

Și... zboară anii ca suveica, afirmă Iov cu-ncredințare,
Se-aseamănă ades cu-n abur, ce piere repede, dispare.

Se-aseamănă ades cu norii, ce creionează ceru-n spume,
Cu soarele, ce cheamă zorii, dar mai târziu și el apune.

Și-n goana lor ce-i încărcată de zile, ore mii și mii,
Lăsata-i Doamne ziua-aceasta să ne inunzi în bucurii.

Parcă mai ieri, un prunc în plânset ne-a inundat întreaga casă,
iar azi, prin lacrimi și cu zâmbet își poartă vălul de mireasă...

Mă simt asemenea cu Ana, mă regasesc în Templul Sfânt,
Vin să mă-nchin, plecându-mi geana și creștetul pân-la pământ.

Aceeași rugă se înalță mai sus de cerul înstelat:

-Pentru acești copii, Părinte, am mijlocit și ne-am rugat!
Și-acum, umilă îmi plec geana, iar ruga îmi înaripez,
Și din iubirea mea de mamă, implor, să-i binecuvintezi!
Să le dai pacea Ta divină, să-i înconjori cu dreapta Ta,
Le fii alăturea lumină, și-n întuneric fii o stea!
Revarsă multă-nțelepciune, revarsă har din harul sfânt,
Un smoc de raze în furtună, și-un colț de rai ici pe pământ!
Revarsă roua primăverii, ce cade greu pe iarba deasă,
Revarsă ploaia timpurie, și soarele peste-a lor casă!
Iar Fața Ta să lumineze de-a pururi peste casa lor,
Să te înduri de ei, Părinte, și să le vii în ajutor!

Îți mulțumesc că ești la nuntă și ruga mea ai ascultat,
iar începutu-acesta firav de Tine-i binecuvântat! ! !

Amin.