text Poezii crestine

În clipa când mi-ai pus un nume

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Puiu Chibici
În clipa când mi-ai pus un nume
Și ai scris cu foc o zi în calendar,
Atunci tu m-ai adus pe lume
Și m-ai primit ca pe-un mărgăritar.

De mică eram foarte fericită
Fiindcă-ți citeam în ochi iubire,
Simțeam că sunt binevenită
Din zâmbetu-ți și a ta privire.

Sunt multe mame-n lumea mare
Dar cum esti tu, nu-i alta pe pământ,
Tu ești o binecuvântare,
Numele ”mama”, este un nume sfânt.

M-ai înflorit și m-ai crescut cu grijă
Și de primejdii zilnic m-ai păzit,
La căpătâi mi-ai fost mereu de strajă
Și niciodată nu m-ai părăsit.

Gata erai oricând ca o leoaică
Să-mi sari cu vitejie-n ajutor,
Când valul greu părea ca mă încearcă
Tu mi-ai fost cel mai bun apărător.

Era deajuns doar să îmi spui în șoaptă
Să nu mă tem că ești cu mine,
Și plină de avânt urcam orișice treaptă
Și mă-nălțam mai sus spre zări senine.

Câte momente binecuvântate
În casa părintească am petrecut,
Ce dragoste, ce bunatate,
Ce sacrificii pentru mine ați făcut.

Ce amintiri nepieritoare,
Ce nostalgii acum mă-ncearcă,
Parcă mai ieri copil zburdând în soare,
Acum pășind în haină de mireasă.

……………………………………


Tată, …


Când frânt de muncă mă luai în brațe
Și mă priveai ca pe o nestemată,
Uitai de oboseală și de toate,
Tu, cel mai minunat și vrednic tată.

Erai în stare munții să îi muți
Și orice ți-aș fi cerut era posibil,
Căci tu erai acolo să m-ajuți,
Suflet curat, cald și sensibil.

Plăcerea ta era să-mi spui de Domnul,
Să-mi umpli inima de bucurii,
Să-mi cânți și să-mi veghezi în noapte somnul
Și încântare pe-al meu chip să fii.

Vă mulțumesc părinții mei cu lacrimi
Pentru tot greul ce aici l-ați dus
Și osteneala și-ale voastre patimi,
Și rugile fierbinți către Isus.

Să vă mângâie Domnul de acuma
Cu susurul Său tainic și duios,
Iar golul care l-am lăsat în urmă
Să-l umple cu prezența Sa, Hristos.

Vă mulțumesc pentru copilăria
Ce mi-ați făcut-o ca un colț de rai,
Și că m-ați învățat că bucuria
Înseamnă, nu doar să primești, ci și să dai.

Am înțeles din comportarea voastră
Un lucru foarte simplu, dar măreț,
Că cinstea e ca floarea cea albastră
Și între oameni are un mare preț.

Vă las în brațul Celui Sfânt și Mare
Și vă încredințez în Harul Lui,
Acum la ceas solemn de sărbătoare
Vă binecuvântăm din Casa Domnului.

Cele mai recente resurse scrise - Nunta

Iubirea
Iubirea vine ca un cântec,Cu pași ușori și dor curat,Îți pune soarele în sufletȘi face cerul mai minunat.Când tu zâmbești, și eu zâmbesc,Când tu mă chemi, eu te găsesc,Iar inima, încet, tresare,Ca o l... Citeste mai mult >>
Două flori
Două flori, două miresmeDouă flori, două miresmeÎntr-o casă de ÎmpăratLa o nuntă ca în basme:O fată și un băiat.Ea, e-o floare de santalFragilă și parfumatăEl, un crin imperialDin grădina minunată.Dou... Citeste mai mult >>
E ziua nunții voastre
O zi de neuitat, o zi mult așteptatăE ziua nunții voastre atât de minunată,Părinți și frați și rude cu toți s-au adunatE sărbătoare mare, e-atât de minunat!Cu toții vă privesc căci sunteți minunațiDe-... Citeste mai mult >>
Serbăm iubirea
Serbăm iubireaLa nuntă serbăm iubirea:Val de binecuvântare,Care vine peste cuplulCe a stat în ascultare.Astăzi vă serbăm pe voi:Două suflete createSă formeze o familieȘi să fie o unitate.Tu, drag mire... Citeste mai mult >>
Cântec în doi
De ani și ani în note calde,Cântăm o melodie-n doi,Nu scânteie-n prundiș smaralde,Dar nici nu-nvolbură nevoi!Ne-am potrivit cu-a vremii strunăȘi-al nostru cânt armonios,Răsună și sub clar de lună,Dar... Citeste mai mult >>
Astăzi doi unește Domnul
Astăzi doi Domnul uneșteDin voi doi, astăzi, Eu Domnul,Unul fac: un singur trup,Fiindcă ați păzit Cuvântul,Încă de la început.Frică nu v-a fost de faptulC-ați putea să nu găsițiNiciodată jumătateaDacă... Citeste mai mult >>
Sunt taine
Sunt taine-n viaţă, taine şi minunipe care, cu sfială, le aduni.Nu le cunoşti obârşia prea bine,dar ştii că vin de sus şi-s pentru tine.Le înţelegi adâncul ne-nţelescând te cobori în inimă, ades,şi-na... Citeste mai mult >>
Pornind pe drumul vieții
Pornind pe drumul vieții,Voi, tineri ce azi ați venit,Să faceți legământul vieții,Împreună pe același drum.În dragoste și iubire,Pace, bucurie și fericireSă fie mereu în al vostru cămin,Ce de azi fami... Citeste mai mult >>
Ziua voastră
Eu te cunosc, cum ştii, de multă vreme- Şi-oricine, ce ar îndrăzni să spună -Nu-mi schimb părerea şi nu mă voi temeC-am susţinut că eşti o fată bună!Ai fost dintotdeauna, cum se ştie,O veselă lumină,... Citeste mai mult >>
Un singur trup
Și noi, fiind înconjurați de un nor așa de mare de martori,să ne uităm țintă la Căpetenia și la desăvârșirea credinței noastre,pentru că în El formati un singur trup.O mică particică din Marele Trup a... Citeste mai mult >>