HAINA DE NUNTÄ

E liniste...
Iar razele de soare, mai strälucesc pe cerul nemiscat
Privesc atent in jur, si chiar si-n depärtare
Si parcä tot pämantul in somn s-a imbräcat...

Dintre cactusii teposi si iarba cea uscatä
Din vale cätre deal, un drum de tarä deodatä, se desparte
Ingust si serpuit, ca unda unui rau
El sesul il sträbate ce-i galben si pustiu...

Si-acolo unde cerul, se prinde cu pämantul
In depärtäri de zäri se vede ca prin ceatä
Un zid, ca de cetate...
Miscand printre priviri ca pe intins de ape

"De vo-i putea ca drumul, sä-l duc pan´la sfarsit
Sä ajung chiar la cetate, sä intru neoprit
Am sä gäsesc eu hranä si apä ca sä beau
Si-apoi, din colt in colt, acolo am sä stau"...

Cu fata pämantie si ochii ingropati
Cäzut in praf drumetul, descult si insetat
Privind din nou cetatea, i-si face iar curaj
Si sprijinit pe coate, incet, el se ridicä
Privind la haina lui murdarä, zdrentuitä...

Porneste agale omul, cu pasi greoi de plumb
Simtind cu vantul arde in pieptul lui de lut
Deodatä, i se pare s-au vede deslusit...
In ochii lui de cearä, apare-o caravanä in drumul präfuit

"Ce väd ? Este salvare...aceasta-nseamnä apä si mancare"
Cu-n zambet fericit, strigä spre caravanä, din pieptul lui subit
Si iatä cä se-opreste...venind spre el gräbit
Un tinerel cu haine din inul strälucit

-Si unde mergi sträine ? Intreabä el duios...
Privind cu multä milä la omul zdrenturos
-Eu vreau, pan´la cetate sä ajung de a-si putea
Cä mä gandesc acolo, si hranä si apä voi afla

-E särbätoare mare a spus gräbit bäiatul...
E nunta fiului de rege, cu scumpa lui mireasä
Punandu-l pe-o cämilä pe omul zdrenturos
L-au dus pan´la cetate, läsandu-l apoi jos

Un freamät ca de mare se aude in cetate
Sunt cantece de slavä si bucurii, si pace
Si hotärat deplin, drumetul in cetate inträ
Gandind cä v-a gäsi si hranä si apä de la nuntä

Ce minunat e totul...ce strälucire mare...
Ce haine au nuntasii...dar eu, de ce n-am oare ?
Eu n-am sä stau la masä am sä ma-scund aici
Dar unde oare, cä nu-s pereti, nici usi...

Am sä mä duc degrab, sä schimb eu haina mea
Dar iatä cä nu este de unde a mai lua
Nu i-mi mai este foame nici sete, ci...doar fricä
Cäci iatä, vine printul si oare ce-o sä-mi zicä ?

Printul, ai invitä pe toti la masa mare...
Dar tu...de ce n-ai loc, de ce stai in picioare ?
Privindu-l il intreabä:
Tu, nu ai hainä albä ?... Cum de-ai intrat la särbätoare ?!

Sträjeri, luati-l...legati-l, si-afarä aruncati-l !
Si-nchideti usa dupä el, ca nimeni sä nu intre
Cäci iatä, incepe nunta de-acuma inainte

Trezit ca dintr-un vis, drumetul, atunci a priceput
Sensul ce-l are viata, träitä pe pämant
A inteles atunci, dar asta prea tarziu...
Cä viata-i pregätire, trecand printru-n pustiu

Iar haina ce-o primise, curatä se cerea
Pentru-aputea la nuntä, in ceruri a intra...
Ajutä-ne Isuse, curatä haina s-o pästräm
Ca marea bucurie, cu tine-n veci, sä o serbäm !

ADRIAN LUCESCU