Despre Dragoste

Triunghiurile despărțirii
Care-s atât de populare
Romantica măruntă-a firii,
Iubirea care numai moare.

O „ea” și „doi” nuntind câinește
Un „el” și „două”-n gelozie,
Dar câți bălos migind hoțește
De - ce-o să fie?.. ce-o să fie?..

O întâmplare în cireadă
De masculini și de femele
Când ceilalți vor ceva să vadă
În nerozia de manele.

Dovada că suntem maimuțe
Doar nepăroase, se-nțelege
Și „ele” sunt așa drăguțe,
Iar „ei” sfărâmători de lege.

O tragedie se întâmplă
Pe care o poftește-o gloată
Când în pustiul după tâmplă
E-o excitare pentru ceartă.

Se scriu, se scriu, se scriu romane
Cu stihulețe de duzină
Pe care vestegite doamne
Și domni prostuți le tot îngână.

Iar Dragostea e uriașă,
Iară Iubirea e plăpândă
Când cu o inimă gingașă
E sinceră inima blândă.

Încredințându-și Universul
Un bob de rouă și de sincer
Doi scriu în sufletul lor versul
Ca-n infinit să îl ridice.

Dar câtă frică-n ei e, Doamne,
Însă tot iartă să-ndrăznească
Și ambii sunt atât de oameni
În măreția omenească.

Nu-i numai strângere de mână
Sau foame slută de carnală
Din două suflete-o lumină
Va trece lumea care-nșală.

Nu mai există vreo putere
Să vrea a le-ndrăzni în față
În fericire și durere
Vor mulțumi etern de Viață.

O biruință peste rituri
Și peste întâmplări mărunte
Și câte mituri, câte mituri
Vor râde pletele cărunte.

Ea și-a-ntărit soțul în toate,
El a-nălțat oricând nevasta
Și Dumnezeu le spune frate:
„Oameni sunteți în viața asta!

O veșnicie e-nainte
Fiindcă o aveți cu traiul
Și nu-s mulțime de cuvinte,
Ci un Cuvânt ce zice raiul.”

Iar cei cu-o ieftină poemă
În perindarea lor se vaită
Când murdăria de boghemă
Aplaudă nuntit de haită.

Dar când auzi ce vor să spuie
Cum înhăitări se înfiripă
Seama îți dai - nimicul nu e
Mai mult de cât bulbuc de-o clipă.

Frumos lucindu-și curcubeul,
Ci „pliosc” - istoria-i nimică,
Însă iar cată nătărăul
O nouă formă de beșică.

În bulbucirile aceste
Se caută viață reală,
Dar ea n-ajunge nici poveste
Plesnindu-și golul său de fală.

Iubita mea, ne cheamă cerul
În orice clipă-a vieții noastre
Cu noi trăiește Adevărul
Ce ne arată zări albastre.

Și noi îl credem cum ne credem
Căci străveziu ne este-n inimi,
Iar viața cântă-atât de verde
În azurii ritmuri și rime.

Îți mulțumesc că-mi ești minunea
Ce n-o credeam s-o aflu-n lume:
Una ne este rugăciunea
Care înalță doar un Nume.