Cântarea Cântărilor în rime românești-cântul patru

Laudele Mirelui pentru Mireasă

Ce frumoasă, ești iubito, iată, ce plăcută ești:
Ochii tăi de porumbiță-s așa blânzi când Mă privești!
Pletele-ți sunt capre negre, care în salturi zvâcnesc
Pe Galaad, muntele unde leac alinător găsesc...
Dinții tăi sunt ca oi albe, care ies din scăldători,
Iar buzele gurii tale-s ca petale dulci, de flori!
Obrajii ți-s jumătăți de rodii fragede, moi
Ascunși de vălul ce-l scoți, când rămânem numai noi..

Gâtul tău este ca turnul unde David compunea
Psalmi de laudă, cântări, Tatălui Sfânt se-nchina!
Coliere îl păzesc cu zale de-aur, ca scuturi,
Glasul tău alungă demoni, la fel ale tale cânturi!
Vino din Liban, Mireasă, din vârful încercărilor,
Din bârlogul leilor, din munții pardoșilor!
Ești frumoasă-n întregime, fără pete, fără riduri!
M-atragi cu iz de tămâie, cu miresmele de miruri!

Voi veni la tine, soră și mireasă, crin din vale!
Fiindc-am inima robită de lanțul iubirii tale!
Mi-ai răpit simțirea toată cu-o privire, în tăcere,
Parfumul tău amețește ca a vinului putere!
Dragostea-ți întrece, pură, chiar a mustului plăcere,
De pe buzele-ți de floare picură lapte și miere!
Ești o grădină virgină, cu fântâni pecetluite,
Cu nard, aloe și rodii, cele mai alese fructe,

Și, curgând dinspre Liban, ești izvor de ape vii,
Peste tine voi trimite vânt din nord, din miază-zi!
Care o să sufle aspru-n trestia mirositoare,
Să împrăștie în lume iz de-aloe, scorțișoară!
„Sunt a Mirelui supusă, și-L aștept în vânt, cu dor
Să culeagă roade-alese, din grădina Lui cu flori!
Edenul vom reînvia, unde Domnul cobora
Să se plimbe-n faptul serii, grăind, cu făptura Sa!”

Amin!