Cântarea Cântărilor capitolul 7

¹ O, iată ce frumoase-ți sunt picioarele-ncălțate
cu-ncălțămintea strălucind, -
domniță de palate!
Rotundă este coapsa ta, ca salba minunată,
de mâna unui meșter rar și iscusit lucrată.

² Rotund ți-e mijlocul curat, ca un potir în care
mereu e-un vin mirositor cu-aromă sfințitoare,
și trupul ca un snop de grâu
încins cu crini și stele.

³ Iar sânii tăi ca doi frumoși
pui gemeni de gazele.

⁴ Ți-e gâtul ca un turn de fildeș alb și tare,
ți-s ochii tăi cum în Hebron sunt iezerele-n soare,
e nasul tău ca turnul drept ce din Liban privește.

⁵ Ți-e capul tău fermecător,
gătit împărătește...

⁶ Cât de plăcută poți să fii iubito și frumoasă,
când te-nconjoară desfătări
și viața ta-i voioasă.

⁷ Statura ta-i ca un finic
și sânul ca o vie.

⁸ Mă voi sui ca să-l cuprind cu-o sfântă bucurie.
Suflarea gurii tale e
ca mirosul de mere.

⁹ Și gura ta e parcă must
ce curge de plăcere,
prelins, plăcut, ca un răspuns la dezmierdări închise,
alunecând,
când adormim,
pe buze
și pe vise...

¹⁰ Eu sunt a Celui Preaiubit,
El arde după mine.

¹¹ Hai Preaiubitule pe câmp, când serile-s divine,
să rămânem noaptea numai noi
prin sate ori câmpie.

¹² Și-apoi din zori să ne sculăm
să mergem sus, la vie,
ca s-o vedem de-a-nmugurit
ori rodia de-nfloare...
Acolo Îți voi da înalt iubirea mea cea mare.

¹³ Își răspîndesc mirosul, drag, plăcute mandragore,
cu rodul rumen parfumând amurguri și-aurore...

Deasupra ușii,
vechi și noi,
am mii de roduri pline
ce pentru Tine le-am păstrat, Iubite
pentru Tine...