Cântarea Cântărilor capitolul 6

¹ Unde S-a dus Iubitul tău, frumoaso-ntre fecioare?
Cu tine-o să-L căutăm și noi,
pe unde-o fi El oare?

² Iubitul meu S-a pogorât la via Lui cea dragă,
să-Și pască turma în grădini
și crinii să-i culeagă.

³ Eu sunt a Lui
și El e-al meu,
în tot,
pe totdeauna,
El turma Lui, prin văi de crini Și-o păstorește-ntruna.

⁴ Frumoasă ești iubita Mea, ca Tirța cea plăcută,
ca dulcele Ierusalim,
ca oastea cea temută...

⁵ Întoarce-ți ochii,
vraja lor Mă tulbură și doare,
căci părul tău stă, cum pe munți, stau pâlc de căprioare.

⁶ Iar dinții-ți sunt ca niște ori frumos înșiruite,
când ies din scăldătoarea lor spălate și albite.

⁷ Și rumen e obrazul tău ca rodia tăiată,
ieșind de sub marama ta frumoasă și curată.

⁸ Șaizeci de-mpărătese am,
optzeci de țiitoare,
și fete fără număr sunt în Casa Mea cea mare.

⁹ Dar numai una este ea, frumoasa Mea curată,
cea singură la mama ei -
de toate-i adorată...

¹⁰ O, cine-i cea ce s-a ivit ca zorii zilei oare?
Frumoasă cum e-o lună sus,
curată cum e-un soare,
dar și cumplită arătând privirilor uimite
ca niște oști sub steag măreț
luptând nebiruite.

¹¹ M-am dus să-mi văd grădina mea cu nuci,
cum iarba crește,
cum via mi-a înmugurit
cum rodia-nflorește.

¹² Dar nici nu știu cum am ajuns
la niște mândre care
a-unui neam și-a unui om ales între popoare...

¹³ Întoarce-te,
întoarce, tu frumoasă sulamită,
întoarce-te să-ți mai privesc făptura ta iubită...
- Ce-aveți voi să vă tot uitați la sulamita oare
cum v-ați uita-n Mahanaim
la corul de fecioare?