Cântarea Cântărilor capitolul 4

¹ O, ce frumoasă poți fi tu, iubito,
ce frumoasă,
cu ochi de porumbiță dulci, sub vălul de mătasă,
cu părul care parcă ți-e un șir de căprioare
pe coama munților Galaad,
când stau și dorm la soare...

² Cu dinții parcă niște oi frumos înșiruite
când ies din scăldătoarea lor, spălate și albite.

³ Cu buzele ca un cârmâz -
cu gura ta frumoasă,
cu rodiile din obraji, sub vălul de mătasă...

⁴ Cu gâtul tău așa frumos ca turnul nalt și tare,
pe care l-a zidit David
cu arme de-apărare.

⁵ Cu ochii tăi ca doi frumoși pui gemeni de gazele
ce pasc alături fericiți, prin crinii din vâlcele.

⁶ Pân-la răcoarea serii când nu-s umbre să rămâie,
Eu vin la tine, deal de mir
și munte de tămâie.

⁷ O, cât ești de frumoasă, cât
Iubita Mea frumoasă,
nici un cusur nu-ți văd, având ființa ta aleasă.

⁸ Vino cu Mine din Liban,
Mireaso, vin’ cu Mine,
privește de pe munții nalți spre orice vizuine.

⁹ Tu Mi-ai răpit Inima Mea,
tu soră și Mireasă,
cu ochii tăi,
cu gâtul tău,
cu salba ta frumoasă...

¹⁰ Ce dulce știi tu să dezmierzi
Mireasa Mea Curată,
alintul tău e-mbătător,
mireasma-i minunată.

¹¹ Ca mierea dulce picurând ți-s buzele,
Mireasă,
și ca Libanul parfumat veșmântul tău miroasă.

¹² Ești o grădină-nchisă-adânc
mireasa Mea și sora,
fântână și izvor oprit, închisă tuturora...

¹³ A-tale dragi odrasle sunt grădini de rodii coapte,
cu roade dulci,
cu nard ales,
cu mulți măslini de noapte.

¹⁴ Șofran și nard mirositor,
tufari și tămâioară
și cele mai alese din miresme te-nconjoară.

¹⁵ O, tu fântână din grădini,
izvor cu apă vie,
ce curge din Libanul drag
- ce scumpă-Mi ești tu Mie!

¹⁶ Ridică-te tu vânt din Nord
tu vânt din Sud, întoarce, -
suflați peste grădina mea, mireasma a i-o stoarce.
Să intre Preaiubitul meu în dulcea Lui grădină,
să ia din rodul ei ales... Cu dragoste deplină...