Binecuvântați... ca soț și soție

Privind-o, simți o căldură binefăcătoare,
Iar inima-i pompa dragoste și candoare,
Era îndrăgostit...
Din cap până-n picioare.

Nu se putea înșela, nu!
Ea era aleasa lui,
Fiecare celulă îl împingea s-o cunoască,
S-o întrebe, să-i vorbească.

Fața lui vorbea de la sine
Iar ea... ea îi citise gândul,
Îi simțise flacăra ochilor scânteind,
Îi simțise inima ce clocotea... a iubire.

Să fie el alesul?
Își întrebă inima
Dar ea, inima, fusese mai iute
Nu mai sta la locul ei... ca 'nainte.

Dorea să-i audă glasul,
Vroia să-i simtă îmbrățișarea fierbinte,
Dorea să-și cunoască jumătatea
Nu mai putea să aștepte... cuminte.

Întâi, li s-au îmbrățișat privirile,
Apoi, două inimi s-au făcut una
Iar gândurile au luat-o la fugă
Și s-au contopit într-un cuget.

Iar azi, amândoi, răspund: Da!
În fața Tatălui Sfânt,
Căci El, Dumnezeu,
Le cunoaște inima cel mai bine.

El, îi unește pe vecie,
Le dă hrană, armonie-n cămin,
El, i-a ales să fie 'mpreună,
El este cel ce unește destine.

Amândoi au dorințe,
Împreună își fac planuri, speranțe, chiar vise,
Dar azi, primesc un dar prețios:
Sunt binecuvântați... ca soț și soție.