Zorii Revenirii...

Nori si vant, si stele pe firament ceresc,
Revenirea anunta in susur soptesc.
Se perind atatea cu vaiet si prapad,
Glasuri striga in coruri pasii I se vad.

Timpul este vesnic dar finitul pe noi
Clipele dau liber zilelor de apoi.
Plange omenirea, lacrimand cu jale,
Grea este-nfruntarea prin obscur pe cale.

Vorbe se tot spun pe strazi si prin cetate,
Strigat de speranta : Vino, Majestate !
De secole prin vremuri ecouri s-au dus,
Ca vine pe nouri, ca vine iar Isus.

Privirea ne fie catre El atenta,
Caci a Sa sosire este…iminenta.
Se-amplifica glasuri pe coline-n zare,
Ca multul sfarseste si, Domnul, apare.

Ce bine ar fi, ce bine ne-ar si prinde,
In taina-ntalnirii pe toti ne-ar cuprinde !
Durerile s-or sterge si lacrimi fierbinti,
Tuturor ce-asteapta pe Domnul…cuminti.

Atatea dureri si amaruri tornada,
Deoparte se vor da pe Isus sa-L vada.
Iubitii ce-asteapta alungandu-si somnul,
Spre nori sa priveasca revenind pe Domnul.

Poema e scurta, indemnul ei marut,
Cat da izbanda, El, batranului carunt…
Nu intind poema, acum, incomoda,
Ci, sa-L cant pe Rege prin poem si oda,

Sa-ndreptam privirea catre Cer atenta,
Fiindca - a Sa sosire este…iminenta.
Caci veghind intruna fuge atipirea
In ecouri sfinte prevestim…Rapirea.