text Poezii crestine

Zile de pe urmă

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Damian Moldovan
Sunt zile de pe urmă și-o știm bine,
Dar parcă nu mai vrem a crede acum
Vedem că toate-n jur spun că El vine,
Iar ziua judecății e pe drum.

Vedem că se împlinește-ncet Cuvântul
Omenirea se afundă în păcat.
Dar cum va fi când va veni Preasfântul
Găsi-va El vreun suflet neîntinat?

Ce va vedea El însuși, Creatorul
Când cu alai de îngeri va veni?
Ne va găsi curați, Judecătorul
În acea scumpă și măreață zi?

E timpul de trezire, și-o spun tare
Că Mirele e aproape, chiar în prag
Să fim toți în veghere, deșteptare
Nu sta nepăsător, prieten drag!

Să ne silim pe cale, în credință
Să fim mereu cu-n cuget nepătat
În vorbe și în fapte, pocăință
E aproape, vine, Marele Împărat.

Națiuni încep războaie, se frământă
Sunt zile de pe urmă, vedem la orice pas
Se împlinește ce scrie-n Cartea Sfântă
Apar vești tot mai rele, în fiecare ceas;

Dar iată, vestea bună e doar una
Isus ne mai lasă al îndurării har
Să ne luptăm să căpătăm cununa
Alergarea noastră să nu fie-n zadar.

Să auzim atunci, la marea Judecată
Cum El la dreapta Sa ne va chema
Și ne va da cununa binecuvântată
Nu va fi necaz, suspinul s-a încheia

În cer, atunci, în mare strălucire
Toți ce l-am urmat pe El, mereu
Vom fi pe plaiuri sfinte și divine
Vom fi cu al nostru Dumnezeu.

Dar pân-atunci, să stăm în așteptare
Cuvintele Scripturii să împlinim
Când El va apărea pe nori în zare
Să fim cu toti în nou Ierusalim.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>