text Poezii crestine

Zidiți altare!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Iany Laurenciuc
Mă străduiesc să zidesc din piatră,
Altar pentru Iehova, Dumnezeu.
Pe el, clipă de clipă, vreau sa ardă
Jertfe curate-n cortul meu.

S-aduc ca jertfă mii de multumiri,
Și laude prin cântări, în zori,
Să stăm la altar cu-ai noștrii trandafiri,
Ca-n luptă să ieșim învingători.

Să mijlocim, căci vremea e târzie,
Ca neprihănitul Iov de altădată,
Pentru odrasle, pentru soț, soție
S-aducem jertfe-n zori și pe-nserate.

Fără altar și fără jertfe sfinte
Aduse dintr-un duh umil, smerit,
E greu să ținem drumul înainte,
E imposibil să fii pocăit.

Acum, când iubirea între frați
E mult mai rară, ca piatra prețioasă,
Acum, când cel rău ne vrea împrăștiați,
Noi să zidim altarele în case.

Acum, când lumea e cu sus-un jos,
Când tot pământul parcă-i o Sodomă,
Noi să trăim curați ca și Hristos
În mijloc-unor oameni fără noimă.

Ajută-ne, o, Doamne, să zidim altarul
Și jertfele pe el să ardă-ntruna
Pân' mai simțim în adunare harul,
Pân' nu ne-mprăștie pe toți furtuna.

Rămâi cu noi, căci bezna se întinde,
Mai toarnă-n vase undelemnul sfânt,
Căci valul nepăsării se extinde
Și ațipesc feciorele la rând.

Clipită de clipită El poate să apară,
Să sune goarna, trezirea din morminte
Și să uităm pe veci de lacrimi, de ocară,
La nuntă-n Paradis, pe plaiurile sfinte.

Ne prinde-a Ta venire, Doamne, la altar,
Cu mintea trează și cu vasul plin,
Și dragostea în noi să nu aibă hotar,
Ca acele cinci fecioare să Te-ntâlnim.


Cele mai recente resurse scrise - Diverse

O Dată Spune Dumnezeu!
`O dată Spune Dumnezeu! `O dată Spune Dumnezeu.De două ori să-auzim noi.O dată El a glăsuit.Iar noi cu drag să fi-nplinit. .O dată tainic a vorbit.Și alte dăți mai deslușit.Dar că să știi ce-i de-mpli... Citeste mai mult >>
Mă întreb!
Doamne, merg eu oare bine?Căci văd că nu mai sunt jignit,Căci astăzi eu mă uit la mineȘi cei lumești nu m-au lovit.Doamne, mai spun eu oare Adevărul?Căci văd că nu mai deranjez,Încep eu să distrez pop... Citeste mai mult >>
Armonii
Armonii,Armonios minunile se-mbină,Minunile făcute, Doamne,de-a ta mână,Chimie, fizică și matematiciLe-ai dat ca instrumente,La tinerii simpatici! ! ... ,Iar limba cea românăTu, ne-ai ales-o TatăDomo... Citeste mai mult >>
Alb și negru...
Alb și negru...Înțelepciunea Ta, e necuprinsăȘi omul, îl iubești, cu-o dragoste aprinsă! ! ...Și totuși mai sunt unii, Doamne, Ce Te neagăCând făurit-ai toată lumea, asta-ntreagă...Cerurile, Tu, le-a... Citeste mai mult >>
La trezire!...
La trezire! ...La trezire, Te rugămDupă ce Îți mulțumim,Pentru ziua ce-o trăimÎn Tine ne fă să stăm!Ție, să ne închinămSă Te binecuvântăm,Numele să-Ți înălțămYahve Duhule etern,Și cumva-mpăcați cu Ti... Citeste mai mult >>
Un cod portocaliu dar și unul roșu
Un cod portocaliu dar și unul roșuUn cod portocaliuDe căldură solarăÎmpiedică omul,Să iasă afară! ...E vară în toată puterea,Doar că această vipieNu-i dă ființei umanemângâierea,Ci duce la o pustiire... Citeste mai mult >>
Acum e timpul
Acum e timpulAcum e timpul de pe urmăCu încercări și cu amarCând e atâta nepăsareȘi alergare în zadar,Căci mulți pe căile străineDe Domnul și de sfântul harSunt prea cuprinși de înșelareȘi fără al cr... Citeste mai mult >>
Zilele de început ale Apocalipsei(forma autentică)
Zilele de început ale Apocalipsei(forma autentică)DOMNUL, ne-a chemat la viață,Și doar de bine, ne-nvațăCu bunătăți ne răsfață...Și nu cere, vre-o chitanță.Ele-s decontate-odatăLa timpul de judecată,... Citeste mai mult >>
Cu Smerenia,cum stai?
`Cu Smerenia, cum stai? `A fii Sfânt, nu poți oricum.Și nici să te abați din drum.A fi Sfânt trebuie smerenie.Și lepădare de sine. .Smerenia nu vrea-nălțare.Smerenia cere Ascultare.Un Sfânt nu se va n... Citeste mai mult >>
Cum e pocăința ta
Oare cum este pocăința ta,Și cum trăiești în fața Domnului acuma,Cum este pocăința ta,De când ai venit la Domnul cu viața ta.Ești înflăcărat ca la început,De când pe Domnul L-ai cunoscut?Mai este inim... Citeste mai mult >>