Zgârcitu-i ca măgarul

Zgârcitu-i ca măgarul
Ce cară mult aur greu
Dar se hrănește sărmanul
Doar cu ce îi dă stăpânul,
Cu câte-un pai mereu:
Acesta e destinul său!

La un om zgârcit, credința
Se oprește la curea.
Conștiința lui și mila,
Chiar dac-o scoate cu sila,
Nu pot trece peste ea:
Orice-ai face, cât ai vrea!

De la cel rău plătitor
Ia cât poți acum.
Mulțumește-te cu-n pic
Altfel mâine iei nimic,
Afli numai scrum
Și datorie nicidecum.

N-ai zgârcenia atuncea
Când dai din averi străine.
Fii așa, unde-i nevoia,
Ajută dar necazul altuia,
Chiar când dai și de la tine:
Domnul dator nu-ți rămâne!

Căci curând, când te vei duce
Pe cea mai ne-ntoarsă cale,
Ai să vezi c-au fost străine
Toate câte-ai adunat la tine,
Toate câte-ai zis că-s ale tale
Vor rămâne-aicea jos în vale.

Și albina face miere,
Dar nu o mănâncă ea.
Și sunt mulți ce au avere,
Trăiesc în lux și plăcere.
Altul nici nu bănuia
Că prin munca altuia.

Nu da unora ce-i a altora
Că nimic n-ai rezolvat,
Ci fă milă din averea ta.
Domnul te va binecuvânta.
Nu să dai din ce-i furat
Că îți faci numai păcat.

Nu e greu să-nveți a câștiga,
E greu să-nveți să cheltuiești.
Că și-n zgârcenie poți prăda,
De n-ai lumină-nțelepciunea
Cum pierzi și când risipești,
Dacă spre Domnul nu te silești.

Nu poți duce-averile cu tine
Dar poți să le trimiți ‘nainte.
Fă cât trăiești în viață bine!
Deplin te vei bucura și mâine
De slava cerurilor sfinte!
Așa Hristos cel sfânt promite.
Amin.
(Joi, 23 aprilie 2020)