Zburau cocorii

ZBURAU COCORII...

Dionisie Giuchici
vol. 2 - Domnul, nu eu!

"Adu-ţi aminte şi de mine, te rog, Mântuitorul meu,
Mă izbăveşte din durerea şi din necazul meu cel greu!"
Aşa striga în disperare un împărat din Israel,
În clipa cea de încercare, când boala a lovit în el.

"Eu Te-am slujit cu bucurie!"-plângea Ezechia-ntristat,
Văzându-se în disperare, spre Domnul glasul şi-a-ndreptat.
Întors cu faţa spre perete, şi gândul îndreptat în sus,
Întreaga lui amărăciune în rugă Domnului a spus.

Mărturisindu-şi toată starea, el aştepta răspunsul Său,
El aştepta ca vindecarea să vină de la Dumnezeu.
Şi-n timp ce el plângea cu jale, întors cu faţa către zid,
Acel ce vede şi aude, privi spre fiul lui David.

Isaia e trimis în grabă să-i spună: "Domnul te-a văzut
Cum te-ai smerit, şi-n rugăcine, în Dumnezeu te-ai încrezut.
Ascultă care e răspunsul al Tatălui din veşnicii:
El ţi-a mai prelungit viaţa cu cinsprezece ani, să ştii!"

Aduceţi turta de smochine, voi doctori care asistaţi!
Căci Domnul vindecă bolnavii! Să ştie toţi cei întristaţi!
Voi fraţi, surori din adunare, strigaţi la Domnul în dureri,
Şi cereţi milă, vindecare, şi-a Sale binecuvântări.

Treceau cocorii pe deasupra de casa celui întristat,
Şi croncăneau parcă a jale, zburând spre ţărmul depărtat...
Pe cuibul ei şi rândunica, în zori cu jale ciripea,
Iar împăratul cu durere, cântarea ei o asculta.

La fel, pe cuib, şi porumbiţa gemea smerită în pridvor,
Căci păsările au şi ele în orice zi, necazul lor.
Atunci când jalea te apasă, atunci când totu-i năruit,
Învaţă frate de la păsări să cânţi, să zbori nestingherit.

Te miri că tot mai pot să cânte, în urma marilor furtuni,
Căci păsărelele frumoase, şi ele-nalţă rugăciuni.
De-aceea împăratul zice: "Ca porumbiţa am gemut,
Şi am strigat la Tine Doamne, în zori de zi, din aşternut.

Ce să mai spun?-zicea-mpăratul când disperat zăcea în pat, -
La Domnul am strigat cu jale, şi Dumnezeu m-a vindecat!"
Să-ţi laşi şi cuibul şi ograda, să pleci spre zorii depărtaţi,...
De-aceea gem zburând cocorii, şi par aşa de întristaţi.

La fel ca ei şi rândunica, coboară-n valuri pe catarg,
Din zborul lung mai odihneşte, şi-apoi străbate iar în larg...
Şi câte nu se-ntâmplă Doamne, cu porumbiţa din stejari,
Când vin adesea s-o atace atâtea păsări mult mai tari.

De-aceea el luă cocorii exemplu, când i-a auzit,
Şi rândunica cea plăcută, ce-n cuibul ei a ciripit.
Din ceruri Dumnezeu răspunde, când strigă un îndurerat,
Priviţi vă rog, la rugăciunea rostită de un împărat.

Când află vestea nedorită că va muri, s-a îngrozit,
Atunci cu lacrimi de căinţă, în pulbere s-a prăbuşit...
Nu-i mai păsa că râd oştenii, de geamătul înăbuşit,
În disperare omul strigă, căci poate va fi auzit...

Şi după marea lui durere, întregul cer s-a luminat,
Căci Dumnezeul îndurării l-a auzit când a strigat;
"Nu vei muri! -răsună glasul proorocului către-mpărat, -
De-aceea scoală-te şi umblă, şi stai la cârmă în palat!

Te vei sui la Casa Sfântă, a treia zi vei prăznui,
O jertfă înălţând la Domnul, căci El te va tămădui!"
Surprins de cele auzite, el pe Isaia l-a-ntrebat:
"Cum voi cunoaşte? Care-i semnul căci astăzi voi fi vindecat?"

"Priveşte de pe geam cadranul pe care l-a făcut Ahaz,
Tu ştii când soarele se urcă, şi când e umbră la amiaz.
Cum vrei?: Cu zece trepte umbra pe aparat să deie-n jos?
Sau zece trepte sus să urce, cerescul soare luminos?"

"Să urce, nu e o minune, când umbrele vor da-napoi
Pe treptele strălucitoare, voi şti că Domnul e cu noi!"
Şi s-a-ntâmplat ca niciodată, doar Iosua când s-a rugat,
Strălucitorul nostru soare deasupra lor o zi a stat.

Şi-n timp ce urmăreau cadranul, cum umbra cobora în jos,
În pat s-a petrecut minunea: acel bolnav e sănătos.
Medicamentul din smochine, sau ascultarea de Cuvânt,
Credinţa l-a adus pe vatră, să umble iarăşi pe pământ.

Acesta este frate semnul că vei fi sigur vindecat:
Pe Golgota, Slăvitul Soare, între pământ şi cer a stat.
El unge ochii tăi cu tină, şi-n ranele ce le-a primit,
Şi tu şi eu avem lumină, şi viaţă fără de sfârşit.

Nu vom muri! Căci veşnicia e dobândită prin Isus!
Credinţa cea adevărată ne poartă zi de zi mai sus.
Tu care gemi ca porumbiţa, cu faţa iarăşi către zid,
Nu dispera, căci vindecare avem în Fiul Lui David!

Pe boltă uite, trec cocorii, şi zboară croncănind duios,
Nu te-ngrozi, vor trece norii, şi vine în curând Hristos!
Ca rândunica peste ape, vom trece fraţilor în zbor,
Spre ţara unde-i veşnic soare, şi cerul fi-va fără nor.

Nu vă-ngroziţi când vântul bate, când urlă valurile-n larg,
Strigaţi la Domnul să ne deie odihnă, pe al Său catarg.
Chiar dacă doctorul îţi spune că mai trăieşti doar şase luni,
Nu-l crede, roagă-te şi-nalţă spre Domnul calde rugăciuni.

Nu desfiinţăm medicamentul, şi nici pe doctori nu-i hulim,
În strâmtorare, în necazuri, noi către Dumnezeu privim.
El şi-a schimbat ce îşi propuse, când omul sincer s-a rugat,
Şi cinsprezece ai de zile la viaţa lui i-a adăugat.

Se pare că de noi depinde, cum ne purtăm, cum ne smerim,
Decizia din ceruri vine: iertarea când ne pocăim.
Desigur, şi îmbolnăvirea e diferită în popor,
Sunt boale ce aduc pieirea când omu-i neascultător.

De multe ori şi încercarea ne cercetează tot prin chin,
Să ne-nvăţăm şi cu răbdarea, de-aceea boalele mai vin.
Sunt boale unde nu-s păcate, sau nu de-aceea eşti lovit,
Dovadă, orbul şi părinţii, nicicare n-a păcătuit.

El s-a născut aşa, să fie slăvit al nostru Dumnezeu
În vindecarea arătată, s-o vadă tot poporul Său.
Şi Iov gemea ca porumbiţa, bolnav pe vârful de gunoi,
Dar Dumnezeul îndurării i-a dat belşugul înapoi.

"De ce-i bolnav? -ziceau vecinii-e vinovat, e pedepsit!"
Nu vă grăbiţi cu judecata, căci toţi vecinii au greşit.
E scris că Domnul ne iubeşte, şi dacă ne-am mai abătut,
Cu milă El ne pedepseşte, şi ne ridică de-am căzut.

E vai de-acel ce-i merge bine şi e scutit de orice greu,
Pe-acesta nu-l mai cercetează nuielele lui Dumnezeu.
Aceştia-s fiii din curvie, e greu cuvânt, dar şi ciudat,
Ei nu au parte de-ncercare, dar nici de locul minunat.

Prin boale deci, e curăţirea de zgura care s-a depus,
Cuptorul arde rătăcirea prin care omul s-a mai dus.
Aici s-a referit şi Pavel, la mântuirea ca prin foc,
Chiar dacă şi-au pierdut răsplata, în ceruri au şi ei un loc.

Dar unii au rămas cu vina, dar nu o simt, pân'la sfârşit,
Te uiţi, e sănătos, e bine, deşi a mai păcătuit...
A fi lovit e îndurare, nu e pedeapsă, fraţilor,
Pedeapsa e în ziua mare pentru stricaţii din popor.

Oricum, doar Dumnezeu cunoaşte aceste taine pe pământ,
De ce sunt boli, de ce sunt ciume, de ce suntem loviţi de vânt...
In Cortul Slavei care vine, Cuvântul Sfânt a răsunat:
"Aici e pace şi odihnă, durerile au încetat!"

S-a dus şi moartea pe vecie, s-a dus şi boala din popor,
Căci Domnul şterge tot trecutul şi lacrima din ochii lor.
Acolo este Casa Sfântă, şi numai sfinţii vor intra,
Aici e atelierul frate, ce pregăteşte viaţa ta.

Acolo lângă pomul vieţii, vor sta doar cei ce şi-au albit
Veşmintele purtate-n lume, în sângele neprihănit.
Dar pân'atunci, ca porumbiţa, ca rândunelele în zbor,
Să înnălţăm a noastre glasuri spre Domnul cel îndurător.

Aşa cum croncăneau cocorii deasupra mării de bazalt,
în zborul lor cel plin de trudă, înspre ţinutul celălalt.
Aşa ca ei, vom da uitării tot chinul care a rămas,
Şi vom slăvi cu toţi pe Domnul, când El ne va chema acas'

Căci în a treia zi apare Acel ce-a zis că va veni,
Şi din furtuna de pe mare, la ceruri sus ne va răpi.
Şi vom vedea cu toţii semnul, 'nainte de-a zbura în sus,
Venind ca fulgerul pe boltă, Mântuitorul Sfânt Isus.

Şi umbrele se vor întoarce cu zece trepte tot mai jos,
Căci Soarele Neprihănirii va fi atunci Isus Hristos.
Iar noi cu harfe şi chimvale, ca împăratul la sfârşit,
Vom lăuda cu toţi pe Domnul, căci din păcat ne-a izbăvit.

"Era spre binele meu, Doamne, că m-ai smerit prin boala grea,
De-acum voi şti că vine ziua când faţa Ta o voi vedea!"
Astfel alcătui cântarea vestitul împărat iudeu,
Când biruise încercarea prin dragostea lui Dumnezeu.

Şi s-au păstrat în suluri sfinte, ca mărturie la popor,
A rugăciunilor cuvinte, spre-nvăţătura tuturor.
Căci moartea poate fi învinsă, când noi la Domnul vom striga,
Şi-atunci când stă cu coasa-ntinsă, când noi strigăm, ea va pleca.

Să nu te temi! ascultă sfatul ce astăzi îţi vorbeşte clar:
Fii credincios ca împăratul, şi cere îndurare, har.
Căci Dumnezeu ascultă ruga şi vede suferinţa grea,
Când ne vom plânge tot trecutul, vedea-vom izbăvirea Sa.

El a-nţeles atunci secretul, şi-a zis în urmă fericit:
"De-acum eu voi umbla cu Domnul, în toată viaţa mea smerit!"
Pe boltă au'zburat cocorii şi zboară până într-o zi,
Când suferinţa şi durerea şi-a mea, şi-a ta, se vor sfârşi.

Amin