Zburați cuvinte voi rostite

Zburați cuvinte voi rostite, de gura mea când eu îi cânt,
Zburați și voi gânduri gândite, la poarta Celui care-i sfânt.

Ca să-mi deschidă-n ziua-n care, pe El ființa-mi va-L striga,
Ca să coboare lângă mine, să fim doar noi... atât aș vrea.

Zburați voi stropi mărunți de lacrimi, bărbia ce mi-ați înecat,
Spre Țara Celui ce e veșnic, ca să ajungeți la-Mpărat,

El să vă strângă în burduful, unde surori voi mai aveți,
Să nu vă-nghită uscăciunea, zburați cât încă mai puteți.

Zburați suspinelor ascunse, cât curge încă har divin,
Căci în curând se va închide, izvorul care-i încă plin.

Nu suspinați azi în tăcere, nu vă ascunde-ți azi în voi,
Căci locul ce-i ascuns de Domnul, este-o mocirlă... e noroi.

Zburați fiori voi de iubire, dar drumul vostru pân-la cer,
Să fie el văzut de lume, și de acei ce astăzi pier.

Și-n zborul ce-l aveți în față, să fiți mereu voi auziți,
De cei ce sunt în nepăsare, de cei ce sunt ei adormiți.

De veți zbura toate spre ceruri, îl veți cunoaște pe Cel sfânt,
Să nu vă-ntoarceți niciodată, căci El nu este pe pământ.

Rămâneți sus, căci doar acolo, ce căutați voi veți găsi,
Doar cerul este locu-n care, pe El voi îl ve-ți întâlni.