text Poezii crestine

Zbor

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ionel Adrian Gugea
Credința doar, m-ajută să trăiesc,
Când moare-n taină-n mine cate-o parte,
Tăiate, rupte aripi, iarăși cresc,
Să mă înalțe-n zboru-mi, mai departe;
Tăiate, rupte aripi, iarăși cresc.

Mi-e drumul lin iar gându-mi zboară, pur,
Spre cerul ce se-ntinde și mă cheamă,
Divină răsplătire-atot ce-ndur,
Să-mi țină loc de tată și de mamă;
Divină răsplătire-atot ce-ndur.

Sunt mic dar port în mine-un univers,
Ce nu-l cuprinde vorba și gândirea,
Nimic nu poate-a mă opri din mers,
Nainte îmi surâde, nemurirea;
Nimic nu poate-a mă opri din mers.

Cu trupu-mi slab și limitat, aștept,
Dar sufletu-mi străbate infinitul,
Spre zări eterne ochii mi îndrept,
De-a-ntregul mă inundă răsăritul;
Spre zări eterne ochii mi îndrept.

Te văd pe când călătoresc mereu,
Prin ce-ai creeat, și-n murmurul conști’nței
Părinte nepătruns din Empireu,
Cel mai presus de legile științei;
Părinte nepătruns din Empireu.

Dacă-am tânjit atât după alin,
Mă chemi de-acum spre țara cea promisă,
Primeste-mă acasă, iată, vin,
Căci ușa lumii mi-e pe veci închisă;
Primeste-mă acasă, iată, vin.

....................................................

Tăiate, rupte aripi, iarăși cresc,
Divină răsplătire-atot ce-ndur,
Nimic nu poate-a mă opri din mers,
Spre zări eterne ochii mi îndrept,
Părinte nepătruns, din empireu,
Primeste-mă acasă, iată, vin.

21.05.2014

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>