text Poezii crestine

ZBÂRCITURI ŞI PETE

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu


Când Hristos va reapare pe toţi sfinţii să-i adune
Şi când trîmbiţa din slavă va începe ca să sune
Îngerii veniţi din ceruri ce-or zbura în cete-cete
Vor veni să-ndepărteze multe zbârcituri şi pete.

Nu putem intra în ceruri nici rapid, nici pe-ndelete,
Dacă ni se văd pe faţă multe zbârcituri şi pete.
Hainele se spală-n sânge, în sângele Mielului sfânt.
Dar acum medicii-îngeri ne tratează pe pământ.

Doar pe căile Scripturii e-un cuvânt curăţitor
Ce ne-albeşte faţa noastră de-orice gând înegritor.
Faţa-i de la gândul nostru. Dacă noi gândim greşit
Dintrodată-n gându-acela faţa ni s-a încreţit.

Petele vin din invidii, din mânie sau răspăr
Când respingem şi Scriptura şi al ei crud adevăr.
Adevărul nu ne cruţă diplomatic vreun păcat
Dacă noi pe-al nostru Mire Îl iubim cu-adevărat.

Ştim noi toţi că şi mustrarea şi îndemnul din Cuvânt
Sunt o cale înţeleaptă de trăire pe pământ.
Însă până la mustrare Duhul cu lumina Lui
Vine şi ne luminează în prezenţa Domnului.

El ne-arată în lumină ce-am făcut c-un simplu gest
Când în faţa unui frate n-am fost sincer şi onest.
Sau văzând-o pe o soră îmbrăcată ca la ţară
Noi am râs de ea în taină şi ne-am făcut de ocară.

Îngerii vin ca să scoată toate-aceste zbârcituri
Ca să fim vii în credinţă, dar şi drepţi după Scripturi.
Nicio pată nu se-ascunde în lumina lui Hristos
Când Duhul ne cercetează şi ne dă mândria jos.

Nu răsunetul de nume sau culoarea va conta
Când Hristos Se-arată-n tine pentru a te cerceta.
Laşi atunci şi zbârcitură şi-orice pată ar mai fi
Să rămâi cu al tău Mire şi să-L poţi veşnic sluji.

Îngerii vor da raportul înainte de Răpire
Să fim gata pentru ceruri şi pentru al nostru Mire.
Haina ne fie spălată, gândul nostru tot mai pur
Să lăsăm în urmă lumea şi cu tot ce-i împrejur.

Cum şi Lot de mult făcuse dar nu şi soţia lui.
Să luăm seama la toate pentru voia Domnului.
Nu contează ce rămâne după ce toţi am zburat
Căci avem de toate-acolo sus în Raiul minunat.













Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>