text Poezii crestine

Zadarnic

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dinu Ciolte
Zadarnic

Zadarnic ne-mpărțim mereu
În religii, secte și în culte,
Când lângă Domnul Dumnezeu
Nu vrem să stăm în vârf de munte.

Astăzi din tot cuvântul scris
Luam ce vrem, și ce ne place,
Și mulți de Domnul ne-am dezis
Și n-avem tihnă, n-avem pace.

Ne-am alipit de-nvăţături
Ce sunt străine de Scriptură,
Și-n vas de preț, purtăm lături,
Uitând de sfânta-nvățătură.

A fost trasată doar o cale
Ce duce sus, spre cerul sfânt,
Pentru toți cei ce trec prin vale
Și pribegesc pe-acest pământ.

O cale-ngustă, presărată
Ades, cu spini și bolovani,
Dar de Isus Cristos trasată;
Acuma-s două mii de ani.

Lasă Doamne, peste noi,
Dragostea-Ti desăvârșită,
Când satan urlă ca un leu,
Vrând cu orice preț să ne înghită.

El este viața și adevărul
Calea care duce-n sus,
Să putem moșteni cerul;
Doar El e poarta, El, Isus.

Iar de nu vii pe-acestă cale,
Odată ai să regreti amarnic,
Căci vei rămâne jos în vale,
Şi atuncea, o să plângi ... zadarnic.

Dinu Ciolte
27-03-2015

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Cinstea!
`Cinstea! , `O Haină Sfânta și curată.Dar de mult în cui uitată.Prăfuită și zdrențuită.Din vremi străvechi.Tot mai ciuntită.De mulți oameni lepădată!Să fii cinstit nu înseamnă să aștepți să te cinstea... Citeste mai mult >>
Meniul zilei!
`Meniul zilei! `În toată glazura răului.Caută esența binelui.În tot ambalajul acestei lumi.Dovedește tu, că sunt și oameni buni.Dacă pretinzi că știi ceva.Mai bine taci.Păstrează bine. !Până nu ți se... Citeste mai mult >>
În preziua judecății
În preziua judecății! ...Ieșua, este vremeaCând ne-arăți deslușitDin ce trebuia să vină,Cât din vremi, s-au împlinitAi trecut greutăți multe,Și Doamne, nu ne-ndoim,Că revii, ca un drept jude,Milostiv... Citeste mai mult >>
Orice genunchi, se va pleca!...
Orice genunchi, se va pleca! ...Hristoase înaintea TaLumea, va îngenuncheaȘi cei buni, dar și cei răiSub focul ochilor Tăi! ...Fiindcă ești, în ochii lorFiu al, DumnezeilorCei Preasfinți și-adevărați,... Citeste mai mult >>
Ca o lume ordonată(BIS)
Ca o lume ordonată(bis)Ca o lume ordonată,Prin ruperea peceților,Se deschide-o lume mată,Sub imperiul Leilor,Lucruri mari și mișcătoare,Le arată-n, stare FiaraPocnete îngrozitoare,Aprind focul și ocar... Citeste mai mult >>
Luna plină!...
Luna plină! ...Galbenă ca un bostan,Unul, negrăit de mare,Luna dup-un, paravanDe aburi gravă apare.Nopțile, cu lună plină,Pentru mulți, sunt un calvarNu știu cum, dar ea animăVieți, prin insomnii de... Citeste mai mult >>
Bucurie rară
Bucurie rară!Azi sunt foarte fericit,Simt că, Tu, m-ai mântuitMerg pe-un drum de bucurie,Grație Ție jertfa vie! ! ...Tu îmi ești în suflet, Sol,Domn al dumnezeilor,Fericit sunt că Te știuLângă mine-a... Citeste mai mult >>
Spovedanie!!!...
Spovedanie! ! ! ...Cum aș putea să uit, IsusSacrificiul, Tău, făcut pentru mine? ,Cu alte cuvinte, cum se cuvine,O clip-am rătăcit, nefiindu-Ți supus! ...De nu scriam lucrul acesta,Duceam o povară p... Citeste mai mult >>
Vorbind cu Inima
O, inimă amar îndurerată,Ce nu cunoști tu pacea nicidecumȘi nici n-o s-o cunoști tu vreodată,De n-ai să ieși din starea care ești acum.Tu ai dorințe, scopuri din belșugȘi pofte fără număr,Dar porți pe... Citeste mai mult >>
Yehova nisi
Yehova nisi,Te preamărim tot timpulStăpâneYehova,Că, ne-ai creat cu chipulȘi-asemănarea Ta!Două făpturi umaneDin care ne trăgeam,Greșit-au groaznic DoamneȘi Eva și Adam...Creați nemuritoriAvând zile... Citeste mai mult >>