Vremuri de demult

Vremuri de demult

Trecut-au vremuri de frumos,
În care-aveam din plin averi;
Timp nesfârșit, prieteni buni,
E-uri puține, desfătări...

Jocuri frumoase, activități,
Ce ne-ajutau a fi perfecți,
C-o minte sănătoasă tun,
Comportament, de bun augur.

O lume parcă din povești,
Cu oameni simpli, iubitori,
Făr de tehnologii-nțelepți,
Chiar vremurile cunoscând.

Ei din nimic au făcut tot,
Ceea ce-avem le datorăm,
Cu mâini harnice și sudori,
Au creat "poduri" pentru noi.

Dar noi, cei care "totul știm",
Doar am stricat ce-a fost clădit,
Pe-o temelie de durată,
Cu stângul parcă am pornit.

Acum e-o lume de actori,
Ce tinde-a lua ce-a fost frumos,
Și-n loc ea să implementeze,
Ceea ce vrea, s-ajungem jos.

Jos însemnând, nu pe "podele",
Ci ca în lesă să fim dusi,
Ca boul la măcelărie,
Făr-a avea cuvânt de spus.

Cu minți, idei ce-s preluate,
De oameni, de poți să le spui,
Ce-și trăiesc viața în mizerii,
Dând chiar exemplu rușinos.

Imagini peste tot obscene,
Învățături ce sărăcesc,
Scopul pe care-l are omul,
E vechi, uzat, neînțeles.

Înlocuim originalul,
Și minți curate murdărim,
Cu tot ce-i azi în jurul nostru,
Mizeria-n care noi trăim...

Aurelia Coman