Vremea cercetării

Vremea cercetării!

Cum stăm astăzi cu trăirea,
cea văzută la Isus,
ce iubirea l-a adus,
pe pământ să se jertfească,
și lumea să mântuiască!?

Credem noi, citind în Carte
că, prin moartea cea murit,
Dumnezeu ne-a făcut parte,
zilnic să murim tacit,
pe pămîntul pângărit!?

Credem că El a putut,
slava să și-o părăsească,
ca apoi să se- nsoțească,
cu omul ce L-a trădat,
ce cu mult drag L-a creat!?

Chiar credem c-a fost Divin,
și-a acceptat să îndure,
pe romani ca să-L înjure,
pe cei care L-au scuipat,
și multe palme i-au dat!

Chiar credem c-a fost în stare,
să vindece pe leproși,
orbi, ologi, neputincioși;
să sature cu mâncare,
pe cei din gloata cea mare!?

Chiar credem Cuvântul dat,
prin îngeri și inspirat,
servilor ce-au ascultat,
glasul care a zis: ,,Sa fie..."
ce vedem și, ce-o să vie!?

O de-am crede pe cuvânt,
ce-a spus Isus pe pământ;
atunci ne-am înfiora,
și tot timpu` am tremura.

N-am mai crede ca și dracii,
ce într-o zi vor fi ca racii,
puși în iazul cu pucioasă,
din care n-o să mai iasă.

Ci am crede ca Ilie,
sau ca Isus în pustie,
ce prin fapte l-au sfidat,
pe diavol când i-a-ncercat!

Sau am crede ca-n Evrei;
ca cei pribegind prin chei,
prin scorburi și crăpături,
doar sa stea-n credință puri!

Dar noi credem diferit,
n-avem nimic de jertfit;
templu` nostru-i adunarea,
unde ne ținem serbarea.

Serbare religioasă,
fără Cuvânt viu pe masă;
căci cuvântul este dat,
de cel doct și învățat.

Cel umil și fără carte,
repede-i dat la o parte;
este ce spune Scriptura,
și este doar uvertura.

Că ne vom da învățați,
cât mai brezi și mai bălțați,
și cu-a lor învățătură,
să fim doar o-adunatură.

Să împlinim Cuvântul spus,
că noi singuri ne-am străpuns,
că ne-am unit închinarea,
cu păcatul și întinarea.

Și-am ajuns nemulțumiți,
frustrați și dezamăgiți,
totdeauna neâmpliniți,
și în tagme despărțiți.

Ne căutăm împlinirea,
după cum ne e menirea;
unii când apucă amvonul,
vorbesc ca televizorul.

Alții în sală șușotesc,
câte-n viață întâlnesc;
unii plescăie la gumă,
multă jale este -n turmă.

Mai sunt cei ce răsfoiesc,
cu alura că citesc,
Biblia, și-apoi se miră,
că, chiar nimeni nu-i admiră!?

Nu la urmă-s cei stilați,
mai scrobiți și învățați,
ei pe net se împlinesc,
când compun sau când citesc.

Cum zăresc un fulg de nea,
O pasăre-n zbor, o stea,
îndată încep a scrie,
gândul lor într-o solie!

Prea puțin scriu de Isus,
că sufletul lor e dus,
cu cei ce-și umplu simțirea
folosind închipuirea.

Unde e trăirea vie,
nu în scris, în trândăvie;
ci afară să hrănești,
pe-un sărman să-l ocrotești!

Unde-i vremea de altădată,
când chiar de n-aveau pe masă,
credința-și păstrau curată,
nu-într-un Dom ci într-o casă!?

Chiar de erau hăituiți,
și-n tot locul urmăriți;
ba unii chiar omorâți,
rămâneau sfinți preaiubiți.

Astăzi suntem ghiftuiți,
orbi, săraci, nenorociți;
hrănim firea cea ucis,
sfântul dor de paradis.

Trăim vremea de pe urmă,
când a dat iama în turmă;
mulți suntem în adunare,
dar e-o mare...înstrăinare!

Ce-așteptăm, nici noi nu știm!
Cuvântul nu-l împlinim,
pe semeni nu-i mai iubim,
...este noapte și dormim!!!

Când trâmbița va suna ,
câțiva se vor aduna;
un Stefan, ucis cu pietre,
un Ioan, scurtat orbește

Nu bogatul, nici săracul,
nici cel doct, nici ignorantul,
doar acela cea-mplinit,
nu cea scris,nici cea vorbit!

Amin