text Poezii crestine

Vremea

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dionisie Giuchici
VREMEA

Dionisie Giuchici
vol. 2 - Domnul, nu eu!

"Când cerul e roşu, voi v-aţi însemnat,
Şi spuneţi că vremea s-a dus, s-a schimbat,
Că vine furtuna cu nori şi cu vânt,
Şi strică recoltele de pe pământ.

Acestea şi altele, asemeni lor,
Le ştiţi şi le spuneţi la-ntregul popor,
Dar vremea în care acum vă găsiţi,
De ce n-o cunoaşteţi? de ce nu o ştiţi?"

Mai marii poporului s-au adunat,
Cu gânduri murdare, cu scop necurat,
Să-L prindă cu vorba pe Domnul Isus,
În cursa în care în faţă i-au pus.

Ei cer o minune, un semn de la El,
Dar Domnul îi prinde în gândul mişel.
A lor viclenie s-a descoperit,
Isus la apostoli apoi le-a vorbit,

Cum Iona în mare trei zile a stat,
Dar peştele-afară pe mal l-a vărsat.
"Acesta e semnul ce îl vor avea:
În ziua a treia EU voi învia."

Dar până atuncea, Isus i-a-nvăţat,
"Păziţi-vă-ntr-una de-al lor aluat.
Căci neamul acesta murdar şi stricat,
El umblă, trăieşte mereu în păcat."

Şi-n zilele noastre sunt mulţi învăţaţi,
Ce ştiu foarte multe când îi întrebaţi.
Când cerul e roşu, ştiinţific răspund,
În taina zidirii citesc şi pătrund.

Dar vai ce durere, căci mulţi dintre ei,
Sunt fără putere, sunt doar farisei.
Ei ştiu foarte multe, dar una nu ştiu,
Că Domnul trăieşte, că Domnul e viu.

Şi azi saducheii ce-n templu slujesc,
Măreaţa-nviere o tăgăduiesc.
Nu-i vorba de-aceia din vechiul război,
E vorba de-aceia ce sunt printre noi.

"Au fost doar atuncea, minuni, vindecări,
Ei spun credincioşilor din adunări.
Căci Duhul Sfânt doar la apostoli s-a dat,
Vin iar saducheii cu-al lor aluat.

Dar frate şi soră, să nu te pripeşti,
Din pâinea dospită să nu te hrăneşti.
Tu gustă azima, Cuvântul curat,
Aşa cum Isus Domnul ne-a învăţat.

Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Iisus în drumul de la Ierusalim la Emaus!...
Iisus în drumul de la Ierusalim spre Emaus! ...Mergeau spre Emaus, doi ucenici ai SăiȘi erau abătuți și despre, El vorbeauDomnul i-a ajuns și mergea cu ei,Însă le-a-nchis ochii și nu-l cunoșteau! ! .... Citeste mai mult >>
Gând pentru țară
Un gând de seară,Din departe, mea țară,Ce azi e în derivă,Condusă de un om ce se crede „divă”.Mulți îl laudă, îl aclama,Se mai și închină,Merg pe la moaște,Să se mai roage.Dar vai, amar au să plângă,C... Citeste mai mult >>
De ar fi să pierd totul
De mi-ar fi crucea prea grea,Eu nu am să dau din ea.De mi-ar fi durerea prea mare,Eu am să am răbdare.De ar fi să pierd totul,Nu am să înjur pe Mântuitorul.De mi-ar fi prea greu pe cale,Nu am să mă în... Citeste mai mult >>
Înțelege Glasul Sfânt!
`Înțelege Glasul Sfânt! `Oare, n-auzi tu Glasul cel Dulce?Care Pacea îți aduce?Atunci când treci prin încercare.Tot la Domnul ai Salvare!Oare cât va mai răbda!Indiferența mea și-a ta?Oare câte vremi v... Citeste mai mult >>
Așa datori
Așa datoriMulțumim de-a Ta-ndurareȘi iubirea TaCăci zilnic, fără-ncetareVrei a ne-ndrumaSă trăim în ascultareDe al Tău CuvântS-avem binecuvântarePe acest pământ. Ce măreț, ce minunat Tu ne-ai binecuv... Citeste mai mult >>
”Să nu-ți faci chip ciolit nici vre -o asemănare...”
”Să nu-ți faci chip cioplit nici vre-o asemănare... ”Când închinare, numai Domnului, o datorăm,La ce se-nchin-acuma, lumea ne- ntrebăm,Din obiceiuri, care multe sunt, păgâneLa oasele umane-am ajuns să... Citeste mai mult >>
Răspunsul este Dumnezeu!
`Răspunsul este Dumnezeu! `Nu la tot ce ți se-ntâmplă, !Trebuie sã-ai un răspuns!Înțelege Voia Lui!Rămâi în Planul Domnului!Nu-ți compara valoarea ta.Cu nimic din lumea asta!Căci tot ce-a pus Isus în... Citeste mai mult >>
La miezul nopții!
La miezul nopțiiSe va auzi strigareaVeniți binecuvântații DomnuluiDe moșteniți ÎmpărățiaCare v-a fost pregătităÎncă de la întemeierea LumiiVeniți de stați la masa MeaÎmpreună cu mineȘi cu aleșii MeiVe... Citeste mai mult >>
Bogăția este roabă
Bogăția este roabăSufletului credincios.Dar, stăpână blestematăPeste-acel ce-i rău de plată,Peste-acel ce-i ticălos,Îngâmfat, necredincios.Fericit e cel ce știeFolosi avuția saCa să-și lărgească iubir... Citeste mai mult >>
Donau flori
Două flori, două miresmeDouă flori, două miresmeÎntr-o casă de ÎmpăratLa o nuntă ca în basme:O fată și un băiat.Ea, e-o floare de santalFragilă și parfumatăEl, un crin imperialDin grădina minunată.Dou... Citeste mai mult >>