text Poezii crestine

VREAU SĂ TRĂIESC DUPĂ CUVÂNT

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Lupsea

Vreau să trăiesc după cuvânt,
pentru a moşteni viaţa.
Vreau să trăiesc după cuvânt
căci nu vreau ca acest pământ
Să schimbe ce am bun în gând;
Pentru a-mi spulbera speranţa!

Vreau să trăiesc după cuvânt,
cum mă învaţă şi Scriptura!
Vreau să trăiesc după cuvânt
Cât timp voi fi pe-acest pământ
Căci nu mai sunt un rob înfrânt;
Ci-am îmbrăcat desăvârşirea!

Vreau să trăiesc frumos pe drum
să vadă cei din jurul meu.
Vreau să trăiesc frumos pe drum
Să vadă toţi, că nu-s un scrum,
Ci am un Dumnezeu ce-I bun;
Şi EL mi-ajută când e greu.

Aş vrea să umblu drept pe cale
s-ajung în Ţara ce-a de sus!
Aş vrea să umblu drept pe cale
Să nu mă rătăcesc în vale
Şi să pierd urma cruci Sale ;
Urma cea sfântă-a Lui Isus.

Aş vrea să fiu mereu în clocot
Pentru Acel ce m-a creat.
Aş vrea să fiu mereu în clocot
Duhul să-mi fie ca un clopot
Slăvindul pe-al meu Savaot ;
Căci este-un mare Împărat.

Vreau să-L urmez pe Dumnezeu
Cât voi trăi pe-acest pământ;
Vreau să-L urmez pe Dumnezeu
Căci a trimis pe Fiul Său
Să schimbe-un suflet de ateu
Pentru locaşul Său cel sfânt.

Vreau ca iubirea Lui cerească
S-o am în inimă mereu;
Vreau ca iubirea Lui cerească
Pe-acest pământ să mă-nsoţească
Pe Domnul să-L mărturisească
Să pot ajunge-n Raiul Său.

Amin







Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>