text Poezii crestine

Vreau ca să vorbesc cu vântul

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Vreau ca să vorbesc cu vântul, să-l întreb... de ce el mie,
Azi îmi poart-a mea ființă, prin zăduful din pustie,
De ce lasă uscăciunea, sufletul să mi-l usuce,
Îl sleiește de putere, când se află la răscruce.

Vreau să îl întreb... el astăzi, de ce bate-atât de tare,
Șuieratul lui mi-aduce, o adâncă clătinare,
Vreau să-mi spună de ce mie, îmi aduce reci fiori,
Clipe lungi de vremi ce-s pline de un cer cuprins de nori.

Vreau ca mie să-mi răspundă, vântul la o întrebare,
De ce-mi duce-a mea ființă-n locul unde-ncet ea moare,
De ce-n beznă mă aruncă, de ce vrea să fiu pierdut,
Ca o frunză fluturată, într-un gol necunoscut.

Cu miros putred de moarte, vine clătinând ușor,
Sufletul el îl oprește, vântul din al său lin zbor,
Vreau să îl întreb, el oare, de la mine ce ar vrea,
De apare azi pe cale-atât de des... în viața mea.

Eu îl tot întreb dar vântul, tace... știe doar să bată,
Prin al suferinței vale, este cel care mă poartă,
Nu-mi răspunde, el doar ceață... bezna din adânc aduce,
Și doar hotărâri pripite, când apare vre-o răscruce.

Este cel care mă pierde, în adanci îndepărtări,
Mai departe de speranța, așteptatei învieri,
În tăceri neascultate, astăzi vântul mă strecoară,
Să nu fie auzită, azi ființa mea... să moară.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>