Vrăbiuţa

Vrăbiuţa

Ce voioasă-i vrăbiuţa!
Ea se bucură, drăguţa
Fiindcă astăzi, după ploaie,
Poate să îşi facă baie.

A găsit în părculeţ,
Sub un arbore semeţ,
Un locşor ca o copaie,
Plin ochi cu apă de ploaie.

Şi nu s-a sfiit deloc
Că pe lângă acel loc,
Cât o păpuşă mai mare,
Păşind încet, pe cărare,

De mână cu bunicuţa
Trecea Iulia, fetiţa
De numai trei anişori.
Cu agerii-i ochişori,

Ea zărise de îndată
Cât era de încântată
Vrăbiuţa din băltoacă
Şi zise: “Ce vrea să facă?

De ce dă din aripioare
Şi e fericită tare?”
“Ea se bucură nespus
Mulţumind Celui de sus

C-a dat ploaie pe pământ”,
Zise buni suspinând.
“Poate-acum şi ea să-şi facă
Baie-n apa din băltoacă.

Îşi bagă-n apă căpşorul
Şi îşi spală trupuşorul.
Ea nu plânge la băiţă
Cum face câte-o fetiţă!”

Ochii fetiţei, frumoşi,
S-au făcut mai luminoşi!
Mai făcu un singur pas
Şi cu hotărâre-n glas

Zise: “Buni, ştii ceva?
Nici eu nu voi mai ţipa
Când băiţă am să fac!
Poţi să mă speli şi pe cap!

Şi-am să mulţumesc şi eu
Ca şi ea, lui Dumnezeu,
Fiindcă eu am multă apă,
Nu fac baie în băltoaca!