Vorbirea

Din gura Domnului iese cunoștința
Și priceperea Îl înconjoară mereu.
Îl voi ruga să-mi mărească credința,
Și viclenie să nu am în sufletul meu.

Omul nelegiuit spune neadevărul,
Dar eu nu mai doresc minciuna.
Bârfe multe răspândește nebunul,
Eu vreau să nu iau cu mine niciuna.

Vorbind mult vei greși cu siguranță,
Înțeleptul limba și-o înfrânează.
Să nu ne pripim nicicând în viață,
Vorba chibzuită mult contează.

Cei ce umblă cu defăimări de frați
Și răspândesc doar lucrurile rele
Nu sunt sinceri credincioși adevărați,
Nu vor birui pe cale-n vremuri grele.

Vorbind ușuratic vei răni pe mulți,
Vorba înțeleaptă aduce vindecare.
Mult mai bine e să poți s-asculți,
Sfatul îți va da lumină pe cărare.

Un cuvânt cu har va putea înveseli
Pe acel ce-i doborât de întristare.
Și din nou cu Domnul va porni
Înspre Țara Sfântă va avea înaintare.

Vorba multă-i sărăcia omului.
Un răspuns blând potolește mânia.
Limba dulce-i darul Domnului,
Dar mândria nebunului aduce urgia.

Omul bun se bucură să dea un răspuns.
Un cuvânt bun la timpul potrivit,
Un cuvânt curat este îndeajuns
Pentru cel căzut și sub povară strivit.

Cuvintele prietenoase sunt dulci
Ca mierea din faguri sănătoase.
Când te îndeamnă Calvarul să-l urci,
Să nu zăbovești pe căi întunecoase.

Cine defaimă și dezbină pe prieteni
Va secera ce-a semănat îndoit.
Nu va câștiga încredere la nimeni,
Va fi disprețuit de toți și părăsit.

Cel ce răspunde când nu-i ascultat
Face-o prostie și-și atrage rușine.
Cel ce acuză pe cel nevinovat
Va fi condamnat la judecata ce vine.

Nu te încurca cu cel ce nu-și ține gura,
Apără-ți cauza pașnic și smerit.
Secretul celuilalt nicicând nu divulga,
Suferă paguba și vei primi însutit.

Focul se stinge, de nu mai sunt lemne.
Cearta se potolește de nu-s bârfitori.
A învinui pe slujitor la stăpân te teme,
Că și tu ai fost vinovat uneori.

Doamne, dă-ne, Tu, un cuvânt cu har,
Întotdeauna să-l avem dres cu sare.
Jertfă sfântă noi să-Ți fim pe-altar,
Înălțând de-a pururi numele Tău mare.
Amin.
(2019)