Vorbește, te rog, Doamne!

E prea frumoas-a Ta lucrare
Ca să nu am un scop în ea
Așa cum eu privesc o floare,
Asa privești la floarea mea

Văd însușirea Ta nemaivăzută
Atunci când cercetez ce ai creat
Mă mir și de o frunză ce-i căzută
Că e-n puterea Ta de-a fi schimbat!

Mi-arăți că după vânt, după furtună
După o lungă perioada grea
Răsare soarele cel blând ce încunună,
Ce-aduce binecuvântare-n viața mea!

Mă uit chiar și la rodul așteptării
Atunci când vreau să crească un stejar,
O viață-ntreagă îmi închin răbdării
Dar pentr-o buruiană, nicio zi măcar!

Tu ai dat legi ploii ca să cadă
Ai însemnat drum tunetului
Aduni zăpezile grămadă
Si-ai rânduit greutatea vântului

Noi credem că sunt legile naturii
Însă ele nu sunt decât Cuvântul Tău
Tu însuși, Doamne, ai dat putere- ntăriturii
Ai poruncit mării să nu iasă din locul său

Tu chemi și lucrurile, din nimic le faci
Totul ia viață la Cuvântul Tău
De-aceea, cel mai tare îmi e frică să nu taci
Când taci Tu, se ridică iar cel rău

Vorbește-mi, Doamne, și prin soare și prin vânt
Cuvântul Tău nu se întoarce fără rod
Fă cu urechea mea un legământ
Tai-o-mprejur și scoate-o din exod!

Nu mă lăsa în neștiință, Tată,
Întoarce-mă 'napoi de m-am pierdut
Când nu aud, mai îndrăznesc să Te mai rog o dată
Să mai vorbești o dată pentru robul Tău căzut
19 iunie 2021