text Poezii crestine

Vorbesc cu Tine

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Viorica Mariniuc

Se-adună câteodată nori negri și lânoși,
Ce-nconjură pământul spre inima de carne,
Și-aș vrea măcar ca ochii să-mi fie curajoși –
Dar ce potop de lacrimi știu ochii să răstoarne!
Nu-s strună de vioară, nici tril de ciocârlie,
Dar când vorbesc cu Tine, sunt primul dintr-o mie.

Se scutură a moarte ciulinul din ogradă
Și-o umbră de speranță se-ascunde-n bălării…
Cine-ar putea hotaru-ncercărilor să-l vadă,
De nu-Ți vorbește Ție, iar Tu cu el să fii?
Cu fruntea către stele, cu sfeșnicul în mână,
Am râvna la picioare, iar dreapta Ta, stăpână.

Învață turturica pe câinele din cușcă
Ce-nseamnă drumul liber, cu aripa spre cer;
Dar el își frânge gâtul înspre pământ și mușcă
Un fir uscat de iarbă, anemic și stingher.
Când vorbele-s străine, mai cu putere dor
Și-o aripă nu-ți este de leac sau ajutor.

Jelesc bolnavii lumii și-alungă-ncurajarea,
Se fac în taină arme, icoanele scuipând,
Vorbesc de Tine unii, dar Îți resping iertarea,
Iar alții vor dreptate și-njură lăcrimând.
Ne-ai spus că mulți sunt care vor fi pierduți pe veci,
Căci și-au ales destinul cu sufletele seci.

Stăpâne, Tu ești Domnul, Tu tot ce faci e bine!
Însă venim la Cruce în mantii de suspine
Și, pentru-ntreg pământul, acum, vorbim cu Tine.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>