text Poezii crestine

Vom părăsi pe totdeauna...

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Floarea Ferghete
Vom părăsi pe totdeauna…

Vom părăsi pe totdeauna, truditul lut nesăturat,
Poveri, dureri și truda toată, ce viața noastră a brăzdat,
Vor rămânea aicea toate și boli și ciume și păcat
Ne-om întîlni cu Creatorul, cu Cel pe care l-am urmat

Noi știm Cuvântul Sfânt ne spune, că vor fi zile greu de dus,
Va fi în vremea de pe urmă, o răutate de nespus
La mulți iubirea se va stinge, și chiar la moarte se vor da,
Ferice acei care se luptă, și cu Isus vor rămânea

Mulți vor fi aceia care, ce din credință vor cădea,
S-or alipi de zei străini, și-n veci cu ei vor rămânea
Și cine lumea o iubește, și se încred în banii lor,
Toți afară vor fi scoși, unde-i scrâjnirea dinților

Tu să fi treaz, și-aici nimic, să nu te lege dragul meu,
Rămâi statornic, fi puternic, roagă -te, Lui Dumnezeu
Că zilele vor fi scurtate, din pricina la cei aleși,
Isus cunoaște suferința și lacrimile ce le verși

O cum să uite Domnul vieții, atunci când a promis ca Tată,
Că mâna Lui va fi cu tine și singur nu te lasă, niciodată,
Prin ape mari când tu vei trece, și focul cel nestins pândește,
Să ști că El te va scăpa, Isus în veci de veci trăiește

El ține strâns Cuvântul care, se va împlini, o negreșit,
Nimic nu trece, nu rămâne ca să nu fie ne-mplinit,
E credincios, măreț, puternic, și mare-I bunătatea Lui,
E necuprins a lui răbdare, ca El asemănare nu-i

El poruncește și se face, și din flăcări face soli,
Scaunul Lui de domnie, este sus mai sus de nori,
Are milă și iubire pentru omul muritor,
Însă nu uita căci este și un foc mistuitor

Azi încă se mai îndură și mai iartă prin Isus,
Dar se va închide odată, ușa harului de sus,
Până se mai spune vino, căci este timpul pe sfârșit,
Vino omule degrabă, vino să fi mântuit.

Floarea F.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>