Voi privi mereu în zare

Voi privi mereu în zare...

Voi privi mereu în zare, până cânt Tu vei veni,
Țin mereu aprins azi dorul, Doamne până-n acea zi,
Când te voi vedea din slavă, eu pe Tine coborând,
Se va stinge când la pieptul, Tău voi sta atunci plângând.

Voi privi și după munții, ce în față tot apar,
Doamne după norii care parcă sunt azi un hotar,
Știu că vine-ndată clipa, când ne vom îmbrățișa,
Nimenea să ne despartă, Domnul meu... nu va putea.

Voi privi eu după valea, ce mă vrea azi rătăcit,
Nu e veșnică vre-o vale, după ele-i infinit,
Nu e veșnic chiar nici valul, ce se-nalță azi mereu,
Cele veșnice-s în ceruri, lângă Tine Dumnezeu.

Eu privesc și după vremea, grea ce stă în fața mea,
Știu că este trecătoare, chiar și-această vreme grea,
Veșnicia este-n locul, ce-i de Tine pregătit,
Domnul mântuirii mele, ești de mine mult iubit.

Ești de mine zi și noapte, așteptat azi Domnul meu,
Căci și-n noapte după stele-ntotdeauna privesc eu,
Știu că Tu veghezi întruna, doar spre mine azi privești,
Căci eu simt mereu cât Doamne, Tu pe mine mă iubești.

Voi privi după apusul, care pare lung acum,
După el văd răsăritul, care-i la sfârșit de drum,
Văd acele zări Isuse, după care doar Tu ești,
Locul unde-o veșnicie, numai Tu o-mpărățești.

Dacă voi privi întruna, dincolo de-ndepartări,
Voi putea să trec de toate, și de tulburate mări,
Căci Acel din depărtare, este El atât de-aproape,
Îmi dă multă azi putere, ca să pot să trec de toate.

Nu-mi voi dezlipi privirea, de la marea mea iubire,
Voi privi întotdeauna, înspre cer... spre nemurire,
Eu mereu îl văd pe Domnul, când privesc numai în sus,
Căci acolo după toate... e iubirea mea... Isus.
Amin(diana)