VIZIUNE

VIZIUNE


E plină lumea de eroi,
de cuceriri măreţe.
Răsar pe boltă stele noi
din galaxii răzleţe.

Ne desfătăm ca-n vremi de basm.
Durăm cetăţi moderne.
Dar nu vedem al morţii spasm,
ce-n lume se aşterne.

Supunem forţe mult mai tari
decât fiinţa noastră.
Şi cercetăm bolizi hoinari
pe bolta cea albastră.

Însă pe plan spiritual
ni-s inimile goale
şi suferim eşec total
în sferele morale.

Chiar omul care-ţi pare bun,
mai blând decât o rugă,
ajunge-n viaţă un taifun,
când răul îl subjugă.

"Omul ce urcă-n slăvi cereşti
nu-i rău de la natură!
Nu vă încredeţi în poveşti
mimate de Scriptură!"

Aşa spun azi, cu glas mieros,
titani fără pereche.
Dar omul cade tot mai jos
în drama lui cea veche.

Şi dacă totuşi omul nu-i
doar bulgăre de tină,
atunci ce-i veşnicia lui
de beznă sau lumină?! ...

Isus ne-a spus cândva, senin:
- "Veniţi! Da, Eu sunt Viaţa!"
Dar vai, tu omule străin,
i-ascunzi întruna faţa!

Tot răul ce ţi-a năruit
visul de aur, iată-l:
păcatul care te-a orbit,
ca să nu-L vezi pe Tatăl.

Te lupţi cu sute de năluci
ce pribegesc prin spaţii
şi uiţi că ai putea s-apuci
ofranda Sfintei Graţii.

Te-nalţi pe munţi, cobori în mări
să cauţi bunăstarea.
Dar n-auzi Glasul Sfânt din zări
ce vrea să-ţi dea iertarea.

Te-ncumeţi să răstorni chiar munţi.
Şi totuşi n-ai tăria
pe tine însuţi să te-nfrunţi,
când te-a cuprins mânia.

Te zbuciumi zilnic pe pământ.
Dar unde-i fericirea ?!
O, vino azi, cu suflet frânt,
şi ţi-o va da Iubirea!

În universul tău imens,
cu opintiri rebele,
tu-ai căutat vieţii sens
şi dincolo de stele.

Ai dat Pământului ocol,
gonind după iluzii,
mereu cu suflet şi mai gol
în lumea de confuzii.

Dar n-ai găsit secretul nou,
a Vieţii Primăvară,
în căutarea-ţi de erou
cea multimilenară.

Deschide ochii mari, acum,
în ceasul de pe urmă,
când Prinţul păcii e pe drum
şi harul Lui se curmă!