Viu e Cel de după stele

Viu e Cel de după stele,
Viu e Cel de după soare,
El le pune sus pe ceruri,
Să-i vedem marea splendoare,
Una câte una Domnul,
La un loc ce-i potrivit,
Le așează cu iubire,
Să nu fie rătăcit,
Azi pământul, ci să meargă,
Doar după lumina care,
Noaptea vine ea din stele,
Ziua-n razele de soare.

Viu e Cel ce își întinde,
Mâna printre nori mereu,
Să ridice-acea povară,
Celora care cu greu,
Ei pe cale-naintează,
Cu-o dorinț-atât de mare,
De sub norii grei ca plumbul,
Să ajungă iar sub soare,
Căci acolo nu mai este-a,
Lor povar-atât de grea,
Greul întâlnit pe cale,
E ușor pe mâna Sa.

Viu e Cel care coboară,
Și prezența Sa divină,
Ziua cea posomorâtă,
Ea o face-o zi senină,
Și ne-o dăruiește nouă,
Fără merit câștigat,
Ci din dragoatea ce-odată,
Pe o cruce ne-a purtat,
Când a dus povara-ntreagă,
Când păcatul l-a spălat,
Cu-acel sânge curs pe cruce,
Când a fost crucificat.

Vie este-acea putere,
Ce-o avem azi printre noi,
Care luptă-ntotdeauna,
Lupta grea când este-n toi,
Care orice zid dărâmă,
Oricât el de-nalt ar fi,
Căci puterea este Domnul,
El mereu va birui,
Doar în mâna Lui sunt toate,
Cerul și acest pământ,
Tot în loc atunci se-oprește,
Când rostește un cuvânt.

Viu e Domnul printre lacrimi,
Când simțim o mângâiere,
Ce ne-aduce-o alinare,
În mâhnire... în durere,
Numai El poate să-nvingă,
Întristarea din pustiu,
Căci Acel ce toate poate,
E adevărat... e viu,
Dar și noi vom fi aceia,
Ce vom fi în veșnicii,
De îl vom lăsa la cârmă,
Pe-Mpăratul celor vii.