VISUL

VISUL

Din înţelepciunea lumii
S-a născut un vis măreţ
Supra-omul să-l atingă
Doar prin mintea lui de preţ.

Nu era loc nici de Cruce,
Nici de Jertfa lui Isus
În acea emancipare
Ce-l mâna mereu mai sus.

El, prin el, s-ajungă liber
Fără niciun dumnezeu,
Să vegheze peste toate
Ca un fel de Prometeu.

Focul zeilor din slavă
Să-l aducă pe pământ
Ca să nu-i mai fie viaţa
Chin răbdat pân-la mormânt.

Moartea s-o îndepărteze
Cu-ale sale mici puteri(!)
Azi să fie mult mai tare
Şi mai înţelept ca ieri.

Munca să şi-o uşureze
Prin tehnologii de top
Şi să nu-l mai invadeze
Apele ca la potop.

Bolile să le învingă
Printr-un trai mai sănătos,
Să cultive vitejia,
Nu credinţa în Cristos.

„Ce-i credinţa? – omu-şi zise –
Slăbiciune fără rost.
Cred ce văd şi asta-i totul…
Ce e azi de mult a fost.“

În gândirea de sub soare
Nu e loc de Creator
Chiar când răzvrătitul moare
Ca oricine din popor.

I-au fost visul, ţelul, viaţa
Ca un câmp ce-a înflorit,
Dar a soarelui dogoare
În curând l-a veştejit.

Ce deşertăciuni ascunde
Omu-n duhul cel fălos
Care fuge de Lumină
Şi Îl neagă pe Cristos!

Dintr-un gând al veşniciei
Cel cu care-a fost creat
Un sistem de scuze oarbe
Zilnic omul şi-a format.

Singur lui şi-a dat dreptate,
S-a minţit cât a putut,
Dar în clipa cea letală
Visul său a dispărut.

Confruntat cu realitatea
Judecăţii de Apoi,
Ce scrâşnit de dinţi, ce bocet
În al beznei crud şuvoi!…

Ah, de şi-ar veni în fire
În finalul ceas măcar,
Ar putea primi iertare,
Parte-ar mai avea de har…