VIS SI INGER

Dezrastignita din ultimele raze,
ziua coboara in locasul rece...
rosul asfintit scurgandu-se pe case.

E noapte.Stelele se golesc de lumini.
Nimeni,nimeni nu le culege nectarul de foc.
In baltoace lacrimeaza luna
cu palidu-i chip trist,supt.Si varul
fardului ei se descojeste unruna.

In sala stramba,murdara si neagra
a tristului leagan de orfani,
cu ochi mirati de bolta cea larga,
fetita balaie viseaza.Ea-n mii de bucati
cerul il vede frant si stelele
se coboara in bucati de paine.

Mai vede in suflet luna rotunda
ca o jimbla imensa,aburind:
si-o mana alba,delicata,blanda,
pe crestetul ei rotund odihnind.

Dar luna dispare si stelele se sting,
ramane doar sala jalnica si rece
si ochii ei de paine mai plang,
de stelele calde,de luna cea dulce.

Se face intuneric in trisul adapost
si-n ochii ei mari,calzi si curati
visul de paine se frange.
Se face intuneric si visul apune,
doar in sufletul ei nepamantesc,
ingerul,flamand de rugaciune,
vegheaza,ocroteste si plange.