Vis dat de gânduri poate; Ezechiel 7.!....

Vis dat de gânduri poate; Ezechiel 7.


Dormeam liniștit în pat,
Când un vis m-a abordat:
”-Aveam Cartea Sfântă în față”
Aplecat peste fața de masă,
Citind versete, ce-s viață
Cu stânga slovele, subliniam,
Cu dreapta-n, versuri le scriam,
M-am deșteptat, Domnul mă ție! ...
Și-am început, să-mi plătesc din datorie,
Știind că-i sunt dator pe vecie,
Și m-am ridicat de pe pat,
Să-mi beau cafeaua matinală
Am încropit imediat
Un ness, care din morți te scoală,
Îmi așez caietu-n față
E ora trei dimineață,
Mă trezesc acum, de tot
Doar pentru scris grijă port,
O să scriu din, Ezechiel,
Multe, din ce-a prorocit,
Din ce i-a dat DUMNEZEU,
Acestui ales evreu,
Și deja sunt fericit! ! ...

Și apoi am scris așa
Despre, ce DOMNUL dicta,

Ezechiel cap 7.

Și tu fiu al omului ascultă!
Așa vorbește, Stăpânul Domnul,
Așa vorbește, chiar El,
Despre țara lui Israel,
Fiindcă Israel, n-ascultă,
Vine sfârșitul, vine sfârșitul,
Peste cele patru, margini ale țării! ! ,
Va putea ști orișicine,
Acum vine sfârșitul peste tine
În mânia Mea, împotriva ta,
Te voi judeca,
Pentru căile și urâciunile tale,
Și va fi groază și va fi jale,
Nu voi avea, grijă de tine
Și n-o să arăt îndurare,
Ci-ți voi aminti, de căile și urâciunile tale! ...
Zice Yah, Adonai,
Și jale fi-va și vai! ! ... ,
Și zice Dumnezeu,
Ele vor fi în mijlocul tău,
Și vei cunoaște că, Domnul sunt Eu,
Și a repetat Cel Sfânt, Sfânt, Sfânt,
Și Preaînalt:
-Iată vine o nenorocire, o nenorocire
Nemaipomenită,
Vine sfârșitul, vine sfârșitul, se trezește
Împotriva ta,
Iată că a și venit, zice Yehova,
Îți vine rândul, locuitor al țării,
Zice, El din tării
Vine timpul, , se apropie ziua de necaz,
Și nu de strigăt de bucurie,
Pe munți a celor mulți. ,
Îmi voi vărsa
Curând peste tine furia,
Cu toată tăria,
Și găsesc cu cale, să te judec
După căile Tale,
Și pentru urâciunile tale, te voi pedepsi
În acea zi,
Și ți se adeverește și vei știi,
Că Eu Sunt Domnul,
Cel care lovește,





Pe ai tăi fii! ...
Iată ziua, iat-o că vine! !
Îți vine sfârșitul că n-aveai rușine,
Înflorește toiagul
Înmugurește mândria,
Mai pot să-Mi potolesc Eu mânia! ? ...
Violența s-a înălțat intr-un toiag al răutății,
Din ei nu va rămâne nimic, din bogăția lor
Nici din mulțimea lor gălăgioasă,
Trebuiau să caute, în legea dreptății,
Dar au ales pedeapsă dureroasă,
Și nimenea nu-i plânge și le pier înțelepții,
Vine timpul!
Se apropie ziua,
Să nu se bucure nimeni,
Nimeni, să nu se mâhnească,
Să nu-și nalțe gândul,
Bătrânii sau tinerii,
Căci mânia împotriva mulțimii
Stă să izbucnească,
Vânzătorul nu va primi înapoi ce-a vândut,
Chiar de-ar mai trăi,
Căci niciunul nu va mai fi, între cei vii, Că-n ce privește viața, îi va cuprinde Întunericul și ceața,
Trompeta sună mobilizarea,
Totul e gata, dar nimeni n-ascultă,
Nu iese nimeni, nimeni, la luptă
Că peste a lor întreagă mulțime,
Mânia mea aduce derută,
Afară e sabia,
Înăuntru ciuma și foametea,
Și vor mai fi multe rele, date de Mine
Fugarii lor tineri ori cărunți,
Atunci când scapă, fugi-vor la munți
Ca niște porumbei ai văilor,
Ce scapă călăilor,
Care se tânguie, de nelegiuirea lor! !
Le slăbește dreapta
Genunchii lor sunt ca apa,
Îi prinde seara și le trece amiaza
Acoperiți cu saci, îi apucă groaza
Au buzele roase,
Sufletele-ascunse de rușine,
Capetele rase,
Nu-i ajută nime,
Aurul și argintul, lor îl aruncă
Ca pe-un gunoi,
Strigând vai, vai de noi! ... ,
Căci ele nu-i, ajută în aceste, nevoi
În ziua mâniei DOMNULUI,
Nu le satură sufletul, nici nu-i hrană
Pentru ei,
Le-aruncă grămadă,
Ele fiind pricina, ce i-a făcut să cadă
Fără oprire în crassa lor nelegiuire,
Fără oprire,
Se mândreau cu podoaba lor,
Din care și-au făcut urâciuni care acum dor
Azi le aruncă sub picioare,
Ca pe niște lucruri dezgustătoare! ! ...
Podoaba lor măreață
O iau nelegiuiții pământului și străinii,
Și-o profanează, ca să Mă mânii...
Îmi întorc fața de la ei,
Și ei vor profana Locașul Meu sfânt,
Da străinii, îl vor profana chiar, ei
Pregătiți lanțurile! ... ,
Că-n cetate e violență și omoruri,
De cadavrele lor, sunt pline șanțurile
De-atâta omor,
O s-aduc popoarele, în casele lor,
Popoarele cele mai rele,
Și nu le voi da ajutor
Vine prăpădul și ei strigă pace,
Și nu e nimeni care, să-i împace,
Vin nenorocirile, în serie,
Și asta-i îngrozește și-i sperie! ...
Cer prorocilor viziuni,
Dar preoții, legea nu mai cunosc,
Și nici bătrânii, sfaturi, nu mai pot da
Și nici nu se așteaptă, la mari minuni! ! ...
Prințul se-nspăimântă
Împăratul, plânge
Poporul se cutremură, de vărsarea de sânge...
Voi judeca acest, popor,
Tocmai, după căile și după judecățile lor! ! ...

ALELUIA! ... AMIN! ! .

Blându Ioan
18.10. 2024,