Vioara

La un mezat, veni și rândul
De a fi dată spre vânzare,
Unei viori, cu voce tare,
Licitatorul anunțându-l:

- Cine doreste pe lăută,
Plecare , un dolar s-ofere?
La mult nu îndrăznea să spere,
Fiind prea veche și stătută.

-Dau doi dolari, porni să spună,
Un glas timid, mai lângă ușă;
-Eu trei, plusă un domn cu gușă!
-Eu patru, o ofertă, tună!

Și prețul se opri acolo
Dar un bătrân, cu-argint în plete,
Luă vioara pe-ndelete,
Și, începu să facă solo.

Iar muzica porni, cerească;
Maestrul însetat parcurge
Un recviem și-n juru-i curge,
O melodie, îngerească.

Atunci lăuta fermecată
Deodată căpătă valoare,
Și-ar fi dorit-o fiecare
Când se strigă: -Adjudecată!

Patru miare se platiră,
Obiectul își sfârși cotarea
Dar se născuse întrebarea:
Ce cauze prețul i-l sporiră?

O mână pricepută crește,
Vazut-ați dar de ce-i în stare,
Un lemn modest pe care-l are,
Aprecierea-i înmiește.

...................................

Tu, omule, voința roabă
O ai să săvârșești păcatul,
Ieftin predat lui Necuratul?
Te poţi preface în podoabă!

Atâți te vând ca pe-o minciună,
Isus Christos te prețuiește,
El te-a creeat și te iubeşte
Doar mâna lasă-L să și-o pună

Pe tine, Virtuozul Mare
Şi vei simti câ-ntr-o clipită
Valoarea ta e infinită,
Părtaş fiind l-a Sa lucrare.

04.02.2014