text Poezii crestine

Vinovăție

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Doru Satmarean
Oare cine-i vinovat pentru răul din lume?
Ce se întâmplă omului, pe pământ, oriunde
Întotdeauna omenii caută un vinovat
Pentru orice răul acesta s-a întâmplat?

Unii învinovățesc semenul, aproapele său
Alții mai rău, învinovățesc și pe Dumnezeu
Iar alții spun: diavolul, el s-a amestecat
Și uite ce mare rău, mie mi-a provocat.

Asta e, în general oamenii, mereu caută
Un vinovat oarecare, așa se Descarcă
Indiferent de răul ce omului se întâmplă
Dar pe el însuși nu, n-o face niciodată.

Tot alții sunt de vină pentru ceva rău
Vinovat, o niciodată, vinovat nu sunt eu
Suntem în stare să Jurăm la nevoie
Pe toate cele, că vina nu ne aparține.

Dar pentru un bine sau o faptă bună
Ne scoatem repede, iute în evidență
Păi din cauza mea, s-a făcut acest bine
Eu am fost cu inițiativa, omul spune.

Să-ți recunoști vina și să ceri iertare
Pentru unii de neconceput, lucru mare
Unii o spun de formă și se întorc a râde
Conștiința nu-i mustră pentru vinovăție.

Știm că răul, este de diavolul produs
Vine de la el, prin îngerii lui, transmis
Diavolul poartă vina și omul se revoltă
Pe moment nu înțelege, cauza produsă.

O boală, un cutremur sau o inundației
Cineva există, care-i autorul catastrofei
De ce eu, de ce copii sau familia mea
Te revolți cu întrebări, cine poartă vina?

Nu primești niciun răspuns la întrebări
Dar parcă te răsufli, când pui întrebări
Niciodată omul resemnat, nu va spune
Ei așa e treaba, din întâmplare la mine.

Ți-ai pierdut serviciul, afară te-a dat
Cineva e de vină, cineva te-a săpat
Tu nu ai vină, că n-ai fost consecvent
Că nu ți-ai văzut de treabă conștient.

Rar când omul, își vede vina conștient
Să-și ceară iertate, și pe viitor mai atent
Dar cei din jur o văd și te conștientizează
Să fii mai atent cu treaba, că te concediază.

Înlăuntrul nostru cu toți știm foarte bine
Că nimic nu e la nimereală pe lume
Că cineva controlează totul în amănunt
Și nimic nu se întâmplă omului, inconștient.

Și ateul crede, că necazul vine de undeva,
Din afara lui și nu-l poate deloc controla
Și e conștient că există un Dumnezeu
Și-l învinuiește, că e Dușmanul său.

Cu gura spune: că nu crede și-l neagă
Dar înlăuntrul lui, începe să mai creadă
Știe că sunt rele mari, ce omul nu le face
Că nu le poate produce, n-are putere.

Că semenul nu-i vinovat, n-are vină
Și să învinuiește pe cineva-i de pomină
Da este cineva de vină, pentru toate
Omule dacă gândești așa, ai dreptate.

Și binele și răul vin simultan, din multe surse
Dar toate astea, cu un singur autor începuse
Binele nu e numai bine, pentru oameni toți
Și răul nu este numai rău, e și bine de cauți.

Binele cuiva, poate altcuiva i-a făcut rău.
Și din rău poate să facă bine, Dumnezeu
Și binele și răul, sunt cu efecte multiple
Unii sunt rău sau bine, când invers e la mine.

Cine e de vină că se întâmplă așa?
Nenorocul, întâmplarea sau e cineva?
Binele sau răul, sunt particulare fiecăruia
E binele sau răul meu și nu a altuia.

Oare cine este de vină pentru răul meu?
De stau și gândesc bine, sunt tot eu
E așa mult rău care mi-l fac personal
Dar tot învinuiesc pe cineva, în final.

Decizii ce pripit și nejudecat sunt luate
Mă duc prin mulți factori, acele rezultate
Sunt rele ce diavolul, voit ni le aduce
Prin slujitori lui, pe care mereu îi trimite.

Răul îl mai trimite și Dumnezeu peste noi
E greu de acceptat asta, dar e dreptul Lui
Ce se întâmplă în astă lume fără să Știe?
Cum să nu-l primească, a spus Iov la soție.

Că răul și binele ar veni, tot de la Dumnezeu
Dacă primesc binele, de ce nu și datul rău?
Diavolul cere și Dumnezeu îi îngăduie lui
Să ducă la îndeplinire săvârșirea răului.

Și pentru Iov a cerut și Dumnezeu L-a lăsat
Să-i facă lui Iov un rău crunt, nemeritat
Să nu mai întrebăm, cine ar fi vinovat
Pentru un rău, ce poate ni s-a întâmplat.

Iov nu s-a plâns și acuzat pe diavol de rău
Ci mereu s-a adresat numai lui Dumnezeu
Dar răul, numai cel rău îl face cu știință.
Intenționat, oamenilor ce sunt la credință.

Dacă cauți un vinovat pentru ce s-a întâmplat
Adresează-te lui Dumnezeu, că El e vinovat
Fără Știrea Lui, nu se întâmplă nimic sub soare
Și-ți va spune: de ce s-a întâmplat un rău oarecare

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>