text Poezii crestine

Vino Toma...

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Cornici
VINO TOMA…

Vino Toma, pune degetul în coastă
Prin ce-am trecut nu a fost năpastă
Ci-am venit plan ceresc să-mplinesc
Și populația globului s-o iubesc.
M-am coborât la voi cu-n scop precis
Exact cum profeția a descris
La lucrare ai fost martor ocular
Viața-Mi a trebuit s-o pun pe altar
Era necesară o jertfa supremă
(Aceasta, desigur, e-a noastră emblemă)
Dar moartea nu a fost actul final
Iată-mă, sunt cu voi, sunt real
Și astfel destinul ființei umane
Nu mai e-n mituri, tradiții, icoane
Ci-n Fiu-nviat în Care oricine
Poate să creadă, să I se închine.
E-o taină aici și vreau s-o-nțelegi
C-așa poți comori, cu drag, să culegi
Iată-s aici, mă cunoști și mă vezi
E ușor să crezi când există dovezi
Dar credința reală învinge tăceri
Și nu ține cont de-ale lumii păreri,
Străbate prin spații în Cer ajungând,
Rămâne-n necaz cu Păstorul cel Blând
Ea vede ce unii nu pot să vadă
E și jos și-n cereasca Arcadă
Chiar nevăzutul îl poate vedea,
Poate-n furtună fermă să stea
Și nu se clatină când vine vreun val,
Nu vrea paradă, nici festival
Ea e convinsă că tot ce s-a scris
Și tot ce din Cer, prin har, s-a trimis
E darul divin pentru rasa umană
De-aceea a fost și va fi campioană.
Deci vino acum, leziuni să atingi
C-atunci poți să crezi, c-atunci te convingi
Dar vremea veni-va când n-o să mă vezi
Și-atunci, cu curaj, spre Rai s-avansezi.

George Cornici/15 Aprilie, 2015

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Cinstea!
`Cinstea! , `O Haină Sfânta și curată.Dar de mult în cui uitată.Prăfuită și zdrențuită.Din vremi străvechi.Tot mai ciuntită.De mulți oameni lepădată!Să fii cinstit nu înseamnă să aștepți să te cinstea... Citeste mai mult >>
Meniul zilei!
`Meniul zilei! `În toată glazura răului.Caută esența binelui.În tot ambalajul acestei lumi.Dovedește tu, că sunt și oameni buni.Dacă pretinzi că știi ceva.Mai bine taci.Păstrează bine. !Până nu ți se... Citeste mai mult >>
În preziua judecății
În preziua judecății! ...Ieșua, este vremeaCând ne-arăți deslușitDin ce trebuia să vină,Cât din vremi, s-au împlinitAi trecut greutăți multe,Și Doamne, nu ne-ndoim,Că revii, ca un drept jude,Milostiv... Citeste mai mult >>
Orice genunchi, se va pleca!...
Orice genunchi, se va pleca! ...Hristoase înaintea TaLumea, va îngenuncheaȘi cei buni, dar și cei răiSub focul ochilor Tăi! ...Fiindcă ești, în ochii lorFiu al, DumnezeilorCei Preasfinți și-adevărați,... Citeste mai mult >>
Ca o lume ordonată(BIS)
Ca o lume ordonată(bis)Ca o lume ordonată,Prin ruperea peceților,Se deschide-o lume mată,Sub imperiul Leilor,Lucruri mari și mișcătoare,Le arată-n, stare FiaraPocnete îngrozitoare,Aprind focul și ocar... Citeste mai mult >>
Luna plină!...
Luna plină! ...Galbenă ca un bostan,Unul, negrăit de mare,Luna dup-un, paravanDe aburi gravă apare.Nopțile, cu lună plină,Pentru mulți, sunt un calvarNu știu cum, dar ea animăVieți, prin insomnii de... Citeste mai mult >>
Bucurie rară
Bucurie rară!Azi sunt foarte fericit,Simt că, Tu, m-ai mântuitMerg pe-un drum de bucurie,Grație Ție jertfa vie! ! ...Tu îmi ești în suflet, Sol,Domn al dumnezeilor,Fericit sunt că Te știuLângă mine-a... Citeste mai mult >>
Spovedanie!!!...
Spovedanie! ! ! ...Cum aș putea să uit, IsusSacrificiul, Tău, făcut pentru mine? ,Cu alte cuvinte, cum se cuvine,O clip-am rătăcit, nefiindu-Ți supus! ...De nu scriam lucrul acesta,Duceam o povară p... Citeste mai mult >>
Vorbind cu Inima
O, inimă amar îndurerată,Ce nu cunoști tu pacea nicidecumȘi nici n-o s-o cunoști tu vreodată,De n-ai să ieși din starea care ești acum.Tu ai dorințe, scopuri din belșugȘi pofte fără număr,Dar porți pe... Citeste mai mult >>
Yehova nisi
Yehova nisi,Te preamărim tot timpulStăpâneYehova,Că, ne-ai creat cu chipulȘi-asemănarea Ta!Două făpturi umaneDin care ne trăgeam,Greșit-au groaznic DoamneȘi Eva și Adam...Creați nemuritoriAvând zile... Citeste mai mult >>