Vino ploaie din furtună

Vino ploaie din furtună,
Să mă uzi cu stropii tăi,
Căci sub tine nu mi-e teamă,
De acei ce sunt ei grei,
Stropi din tine ce coboară...
Peste mine și-a întins,
A Sa aripă divină,
Cel ce moartea a învins.

Oricât tu ai fi de rece,
Eu căldură simt mereu,
Căci sub tine-ascultă ploaie,
Cu mine-i un Dumnezeu,
El mi-arat-acele raze,
Ce le-ascunzi tu după tine,
Eu le văd... căci Cel ce-i veșnic,
Mi-a dat cele ce-s divine.

El mi-a dat a Sa lumină,
Ca să-naintez în vale,
El mi-a netezit cărarea,
Niciodată tu pe cale,
Să nu poți ooo ploaie rece,
Ca să mă oprești din drum,
Cum ai încercat întruna,
Cum încerci tu și acum.

Stropii tăi lovesc în mine,
Lasă urme uneori,
Dar balsam de vindecare,
Prin al Duhului fiori,
Curge-ntruna peste rana,
Ce o lași în urma ta,
Vrând să mă dobori tu ploaie,
Dar îți spun... nu încerca.

Nu-ncerca să-mi oprești pasul,
El pe-o urmă azi pășește,
Și Acel ce a lăsat-o,
Mie îmi călăuzește,
Azi calea către ceruri,
Chiar de trece ea prin tine,
Nu mi-e teamă... Cel ce-i veșnic
E mereu... mereu cu mine.

Ochilor s-aduci orbire,
Ploaie nu mai încerca,
Chiar de-s plânși sunt ochii care,
Ei mereu vor căuta,
O sclipire ce sclipește,
Ploaie când tu ești prea deasă,
Căci Acel ce e sclipirea,
El în tine nu mă lasă.

Tu ridică-ți astăzi stropii,
Ce pe mine i-ai lăsat,
În zadar te lupți întruna,
Eu să obosesc... să cad,
Dute în pustiul care,
Are-un loc ce-i pentru tine,
Căci al meu îl am în ceruri,
Lângă Cel ce e cu mine.