text Poezii crestine

Vino astăzi Tu iubite

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Vino astăzi Tu iubite, peste munți ce-au despărțit,
Ale noastre inimi care, după vremuri s-au găsit,
Vino la răcoarea zilei, arșița să n-o gustăm,
Te așteaptă porumbița, către ceruri să zburăm.

Ești ca mărul ce dă roade, printre pomi neroditori,
Cu rod dulce pentru gură, chiar și sub mulțimi de nori,
Ții în stânga T-a mea față, și cu dreapta mă cuprinzi,
Mă hrănești cu-a Ta iubire, să nu fiu printre flămânzi.

Mi-ai trezit în piept iubirea, aud glasul Tău mereu,
Care saltă peste dealuri, ca să pot răzbate eu,
Ești ca puiul de cerboaică, ca o floare pe câmpii,
Ca un zâmbet ce se-aude, ești un strugure din vii.

Ce-i sorbit cu setea arsă, de necaz și de dureri,
Ești sorbit și de privirea, obosită ce-i spre zări,
Ca un încetat de ploaie, ești mereu Tu așteptat,
Sari azi peste-acele ape, peste vremi ce ne despart.

Strigă vântului să vină, ca să ducă în pustiu,
Timpul cu a sa culoare, ce-i un gri cărămiziu,
Spunei mării ca să tacă, eu pe ea ca să pășesc,
Să nu aibă tulburare, căci nu vreau ca să greșesc.

Tu coboară în grădină, ca miresme să culegi,
De pe florile-nflorite, lacrimile să le ștergi,
Să mănânci fagur de miere, dulce ești Iubitul meu,
Îți deschid îndată ușa, intră... căci te-aștept mereu.

Intra să îmi vezi obrajii, ce roșesc când vei intra,
Hai să alergăm câmpia, haide a ne desfata,
Vino să îți dau sub vie, dragostea ce m-a topit,
Eu să fiu a Ta iubită, Tu să fii al meu Iubit.

Vino repede... îndată, căci nu vreau a-ți zăbovi,
Ochii Tăi care spre mine, doar iubind ei vor privi,
Fă în urma mea să ardă, dorul care m-a topit,
Dup-atingerea divină, după Tine-al meu iubit.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>