Vindecarea unui orb

Eu am fost orb şi părăsit de oameni,
Mâncarea de pe masă îmi lipsea!
Dispreţuit ajuns-am eu de semeni
Şi nimănui de mine nu-i păsa.

Pe la cetăţi, unde umblau drumeţii
Eu îmi lunge-am viaţa cu o pâine!
Cerşind şi pe la colţuri, prin pieţi,
Să pot ajunge ziua ce-a de mîine!

Dar într-o zi, se auzi o şoaptă
Căci cineva trecea prin Ierihon
Mulţimii de oameni, veniră îndată
Şi străzile au fost pline de un zvon!

Iar Bartimeu în freamătul mulţimi
Căzut pe jos ,strivit ca şi un fulg,
Când auzi, el paşii Înălţimi!
Că sunt pe-aproape ,strigă ca din jug!

-Stăpân ceresc şi fiu al îndurării
-Ai milă de un biet drumeţ ce-i orb!
-Fiul lui David , dă-mi raza vederii,
Să nu culeg mâncare dintr-un ciob!

-Să nu cerşesc pentru a fi în viaţă,
Şi-adesea aruncat să fiu pe jos!
Privit de mulţi, mai rău ca şi o zdreanţă ,
Un cerşetor fără de vre-un folos.

Muţimea încerca, să îl oprească,
Îl îndemna, să nu mai strige aşa!
Căci Domnul n-a venit să îi slujească
Ci să vestească despre slava Sa.

-De eşti un orb, aşa îţi este soarta!
Nu întrista pe-Acel’ din veşnicie,
Osânda de te-apasă, închisă-i poarta,
Ca să primeşti vederea aici pe glie.

Dar cerşetorul, nu-nceta să strige
Şi vocea lui se auzea-n mulţime,
Ai milă Doamne, ochii mei îmi plânge,
Căci nimeni n-are milă-aici de mine.

Iar Domnul auzind pe Bartimeu,
Mila,l-a cuprins de el pe loc!
-Ce vrei să-Ţi fac? Vorbeşte fiul meu,
-Să scap eu vreau, de-al neputinţei foc.

-Vino, strigă mulţimea căci te chiamă!
Acel’ ce trece astăzi prin cetate!
Vino la EL să-ţi schimbe a ta dramă
Să vezi şi tu, tot ce pământu-mparte!

- Cine mă chiamă? Strigă orbu-ndată,
Acel ce a venit din veşnicie?
-Sunt doar un orb şi nu am nici o soartă,
Dar cum de EL, priveşte-o putregaie?

Cum de zăreşte prin aşa mulţime
Un biet pribeag ce-i doar un cerşetor?
Eu cred că a venit s-aducă-n lume,
O mângâiere la acel fără-ajutor!


O, Vino, Bartomeu, nu fă s-aştepte,
Strigă mulţimea plină de mirare!...
Cum poate-un om, să scape ca din cleşte
Şi ochii lui să capete vedere?

Iar după ce-a primit vederea orbul,
Nu înceta să strige prin cetate,
-Eu am fost orb , şi m-a vindecat Domnul,
De-acuma văd, şi văd până departe!

Cuprins-a fost mulţimea de mirare
Şi se-ntrebau: - Cu ce putere face?
Cum poate-un om, vedea o zi cu soare
Când a fost orb, purtând o carapace?

Aşa s-a întâmplat cu Bartomeu
Care-a fost orb, purtând o neputinţă?
Şi astăzi este-acelaş Dumnezeu
Dar cheamă-L în necaz, tu prin credinţă.

Şi noi am fost orbiţi, de-a lumi soartă
Când apărut-am pe acest pământ,
Dar Domnul a venit ne-a dat izbândă
Şi de atunci călătorim cântând!

-Dar tu iubitul meu nu ai ce-i cere?
-Tu nu eşti orb, căci ochiul tău e bun!
Dar oare inima nu e-n durere?
Nu vrei să Te transforme pentru drum?

-O vino dar să-i cerem azi la Domnul,
Să curăţească tot ce-i neplăcut,
Iar prin credinţă să vedem locaşul
Ce pentru om Isus la pregătit.

Căci noi suntem doar călători aicea
Ne pregătim de lumea cea eternă,
Vom fi cu Domnul, când ne va chema!
Şi vom scăpa atunci de-această tină.

22.06.2008gl