Vindecarea mâinii lui Ieroboam

Într-o vreme de restriște pentru Israel,
Când Ieroboam a înălțat vițeii la Betel,
A venit un om de Dumnezeu trimis
Și prin Duhul Sfânt așa a zis:

„Altarule! Altarule! Ce țara ai spurcat,
La jertfe idolești ai târât poporul în păcat,
Vine-o vreme de osândă hotărâtă,
Vei plăti nelegiuirea cu măsură îndoită.

Se va naște-un împărat casei lui Isai
Și-atunci de-această înălțime va fi vai!
Oase omenești pe-acest altar vor arde,
Că a-L părăsi pe Domnul nu se cade.

Ieroboam care ardea atunci tămâie
S-a întărâtat nespus de mult cu mânie,
A-ntins mâna spre proroc ca să fie prins
Însă mâna s-a uscat și-a rămas surprins.

Altarul chiar pe loc s-a despicat
Și cenușa de pe el atunci s-a vărsat.
Ieroboam ca împărat era nedemn.
Aceasta i-a fost dat de proroc ca semn.

Fiind lovit a apelat smerit la proroc,
Lovitura pentru el a fost un șoc.
I-a cerut prorocului să mijlocească,
Ca Dumnezeul veșnic să îl izbăvească.

Prorocul, om cu milă, s-a rugat
Și Dumnezeul cel bun l-a ascultat,
Mâna lui Ieroboam a vindecat.
Chiar de-un om ca el s-a îndurat.

Nimeni să nu-și piardă nădejdea,
Chiar de în ispită cumva ar cădea.
La Dumnezeul Cel sfânt și mare
Se găsește belșug de îndurare.

N-ascultați de șoapta celui rău!
El nu leapădă ușor un copil al Său,
Așteaptă doar o sinceră căință,
E gata să dea celui smerit biruință.
Amin.
(Marți, 19 octombrie 2021)