Vindecare

Doamne, semnele acestor răni de pe tălpile mele, sunt de la alergarea mea după vânt…
În rănile tălpilor Tale găsit-au vindecare pe dureroasa Ta cruce lângă Cuvânt.
Gândul străin rostogolit peste pleoape, ce pe umărul inimii cocoțat vrea să se-nalțe, du-mi-l departe…
De gândul frumos, ce era în Hristos, de la Tine în mine, fă-mi Te rog mereu parte!
Ia-mi Doamne durerea că nu am iubit îndeajuns și dă-i vindecare în palmele Tale străpunse
În brațele cu care M-ai cuprins la întoarcerea mea acasă de pe căile ascunse.
Vindecă-mă Doamne de toate neiubirile, cu nerostirile lor, de felul ceresc prea puțin râvnit
De prea puțina mea lacrimă pe umărul celui gol și lipsit…
Vezi Doamne, uneori amăgită inima aleargă aiurea suspinând după lumină
Ce aproape sunt negrele căi, ce greu, cadența cerului s-o țină…
Uneori sunt copilul ce prin nisipuri de joacă și-a pierdut felia de pâine…
Ce bine că m-ai învățat drumul spre casă, spre lumină, spre a vieții Pâine
Vezi Doamne, brațele acestea mai mult de rău făcătoare decât de bine
Cătă nevoie au de iubire, cât dor a Te cuprinde pe Tine
Brațele, pieptul meu tot și sufletul din mine s-ar frânge fără Tine
Uscată mi-e pleoapa de-atâta pustiu cât zăresc, departe de crucea iubirii,
Ochii sufletului meu nu mai pot privirea a-și odihni decât pe ranele Tale, pe Golgota zdrobirii
În lume pe-ntinsele căi doar calea spre cruce e cea salvatoare
De rătăcirea ei, de-atâta moarte pe negrele căi, înainte de toți tot pe Tine te doare.
Nu am nici o nădejde sub soare decăt sub privirea Ta, sub picurul de har prelins din rana Ta
Ascunde-mă Doamne de pârjolul ce vine, cu toată casa mea,
după vreo lespede grea, sub crucea Ta, în palma Ta, sau mai bine în inima Ta…

Ghită Stoian
21 03. . 2024